Finala EuroCup va putea fi urmărită în România
6 ore în urmăCSO Voluntari trece din nou cu dificultăți de Riga Zelli, dar merge în Final Four-ul ENBL
6 ore în urmăCSM CSU Oradea și-a asigurat prima poziție la finalul sezonului regulat
7 ore în urmăUCAM Murcia, eliminată din FIBA Europe Cup
8 ore în urmăS-au aflat finalistele din EuroCup
15 ore în urmă
Klay Thompson a suferit încă o accidentare.
Anunțul a fost făcut pe conturile oficiale ale lui Golden State Warriors.
Clubul din Oakland precizează doar faptul că acesta a suferit o accidentare la picior în timpul unei ședinței de antrenament, însă presa de specialitate din Statele Unitele ale Americii speculează faptul că shooter-ul a suferit o accidentare la tendonul lui Achile și că acesta va avea nevoie din nou de o intervenție chirugicală.
Reamintim faptul că Thompson a pierdut sezonul 2019/2020 din cauza unei accidentări la genunchi suferite în finala sezonul 2018/2019.
Este de la sine înțeles faptul că superstarul este o piesă extrem de importantă în echipa gândită de managementul lui Warriors pentru stagiunea ce urmează să înceapă pe 22 decembrie. În aceste condiții, fanii multiplei campioane NBA așteaptă cu sufletul la gura mai multe informații oficiale privind accidentare baschetbalistului.
*foto: nba.com
După rezilierea contractului, Jaden Ivey a fost surprins predicând în strad...
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
Doi jucători de la Charlotte Hornets au reușit faza zilei în NBA
După rezilierea contractului, Jaden Ivey a fost surprins predicând în strad...
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
Wembanyama a ieșit accidentat din meciul cu Philadelphia. Video
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!