Stiri

Kobe Bryant continuă să fie o inspirație chiar și după moartea sa

Ultimele două zile au fost emoționante pentru fanii de pretutindeni ai baschetului, fiindcă în 23 august Kobe Bryant ar fi împlinit 42 de ani. În plus, 24 august a fost numită Kobe Day, datorită faptului că 8 și 24 au fost cele două numere purtate de legendarul jucător al lui Lakers de-a lungul lungii sale cariere.

Miercuri, 26 august, se împlinesc șapte luni de la accidentul aviatic în care și-au pierdut viețile Kobe, Gianna și alte șapte persoane. În această perioadă, lumea a trecut printr-o pandemie, printr-o criză economică și printr-o mulțime de evenimente dureroase, precum explozia din Beirut.

Totuși, suporterii lui LA Lakers și admiratorii lui Kobe Bryant nu au încetat să se gândească zi de zi la fostul baschetbalist american și la ceea ce reprezenta acesta. Pentru mulți oameni, el era o inspirație, un model și o voce de urmat, în special în timpul crizelor.

Unul din primele mesaje care au apărut pe rețelele sociale cu ocazia zilei sale de naștere îi aparține lui Adrian Wojnarowski și vorbește despre calitățile de lider ale lui Kobe Bryant.

Au fost câteva momente cu jucătorii și oficialii prezenți în Bulă în care discuția s-a îndreptat în următoarea direcție: Ți l-ai putea imagina pe Kobe aici? Da, chiar pot. De fapt, există ceva ce mă face să mă gândesc zilnic la el. Ar conduce acest campus. Pe măsură ce s-ar plimba printre adversari, Kobe și-ar asigura un avantaj mental în fața lor. I-ar fi plăcut să fie în acest mediu în care mereu este vorba doar despre baschet. S-a retras acum patru ani și a plecat dintre noi de aproape șapte luni, însă nu am realizat pe deplin aceste lucruri până acum. Înțeleg că soția, copiii și părinții lui au trăit această cruntă realitate a pierderii în fiecare zi. De asemenea, au trăit și pierderea tinerei Gigi.

Totuși, felul în care este organizat acest mediu, faptul că este vorba doar despre baschet, mă face să mă gândesc că într-o zi îl voi vedea apărând de după colț. Voi continua să aștept asta și știu că nu sunt singurul. Kobe a fost construit pentru această Bulă. La mulți ani, Mamba.”

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Adrian Wojnarowski (@wojespn) on

În următoarele zile, o mulțime de baschetbaliști și organizații și-au exprimat aprecierea față de Kobe. De asemenea, Nike a lansat un filmuleț în onoarea legendei lui Lakers, intitulat Better. De-a lungul vieții sale, Kobe nu a încetat să-i inspire pe oameni să fie mai buni, nu doar în baschet, ci în domeniul lor. Mamba Mentality nu se aplică doar într-un singur sport, ci este un fel de a gândi care te învață să nu renunți, să muncești din greu pentru a deveni cel mai bun în ceea ce faci.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nike Basketball (@nikebasketball) on

The Players Tribune, una dintre cele mai apreciate platforme media din domeniul sportiv, a pregătit un material excepțional care arată moșternirea pe care Kobe a lăsat-o în urma sa. Cu un vizual atractiv, The Legend of Kobe Bryant cuprinde atât articolele care au apărut pe site de-a lungul timpului, cât și un video emoționant în care Dwayne Wade, Lisa Leslie, Derek Fisher, Jewell Loyd, Jayson Tatum, Arike Ogunbowale și Sabrina Ionescu vorbesc despre impactul pe care Kobe l-a avut asupra vieții lor.

Jewell, Arike și Sabrina explică felul în care Kobe s-a implicat în viața lor profesională, devenind un mentor pentru ele, în timp ce Wade spune câteva cuvinte despre competitivitatea cvintuplului campion NBA. Fisher recunoaște că se gândește în fiecare zi la fostul său coechipier și că păstrează o poză cu Gigi și Kobe pe ecran, iar Leslie îl descrie pe The Black Mamba ca tată.

Un detaliu impresionant e că Dwayne Wade locuiește foarte aproape de locul în care s-a prăbușit elicopterul pilotat de Ara Zobayan și se afla acasă în momentul în care a avut loc accidentul.

Dincolo de nenumăratele mesaje transmise de celebrități precum Pau Gasol și LeBron James, se remarcă scrisoarea lui Allen Iverson dedicată lui Kobe Bryant. Plin de sinceritate, fostul mare jucător vorbește despre relația sa cu MVP-ul din 2008 și scrie următoarele cuvinte: „Aceste amintiri nu se duc nicăieri. Da, vom plânge. Vom plânge uneori când ne vom aminti că te-ai dus cu adevărat. Dar vom zâmbi când ne vom gândi la amintiri. Nu știu cum ar trebui să închei o astfel de scrisoare. Chiar nu știu cum să spun la revedere unei legende, unui tată, unui soț, unui prieten. Nu mai am cuvinte. Tot ce știu e...că te iubesc, frate”.

Totuși, cea mai relevantă postare îi aparține Vanessei Bryant, soția lui Kobe și mama Nataliei, a lui Gigi, Bianka și Capri.

La mulți ani. Te iubesc și mi-e dor de tine mai mult decât aș putea explica vreodată. Îmi doresc ca tu și Gigi să fiți aici la celebrarea voastră. Mi-aș fi dorit să îți pot găti mâncarea preferată sau un tort împreună cu Gigi. Îmi e dor de îmbrățișările tale lungi, de săruturile tale, de zâmbetul și de râsul tău zgomotos. Îmi e dor să te tachinez și să te fac să râzi. Îmi e dor de momentele în care stăteai la mine în poale. Mă gândesc tot timpul la tandrețea și răbdarea ta. Mă gândesc la tot ceea ce ai fi făcut în anumite situații pentru a mă ajuta să mă descurc. Îți mulțumesc pentru că ai crescut alături de mine și pentru că m-ai învățat cum să fiu puternică, cum să văd partea bună a oamenilor. Simțim lipsa gesturilor tale pline de semnificație. În fiecare zi vizualizez zâmbetul tău și îmbrățișările tale largi. Dumnezeule, îmi e așa de dor de voi. Viețile noastre sunt așa de goale fără voi. Mă simt așa de distrusă. Oricât de mult mi-aș dori să plâng, zâmbesc pentru ca zilele fetelor noastre să fie mai frumoase. Nu eu sunt cea puternică; ele sunt. Sunt puternice și rezistente. Sunt sigur că ești mândru de ele. Mă fac să zâmbesc în fiecare zi. Mi-aș dori să mă trezesc din acest coșmar oribil. Mi-ar plăcea să le surprind pe fete și să vă aduc pe tine și pe Gigi acasă. Sunt supărată că nu am plecat eu prima. Întotdeauna am avut această dorință egoistă de a muri eu prima pentru a nu fi nevoită să simt această durere în inimă. Ție trebuia să îți fie dor de mine. Gigi trebuia să fie aici cu surorile ei. Sunt atât de multe lucruri pe care mi-aș fi dorit să ți le zic și să i le arăt lui Gigi. Multe lucruri pe care v-ați bucura să le vedeți. Atât de multe momente importante din viețile fetelor noastre. Sunt mulțumitor că am câteva piese din Cer aici pe pământ pentru care mă trezesc în fiecare zi – datorită ție. Mulțumesc pentru că m-ai iubit cât pentru o mulțime de vieți. În orice viață, te-aș alege pe tine. Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat dragostea adevărată. Îți mulțumesc pentru tot. Gigi te celebrează așa cum o făcea de fiecare dată. Mi-e dor de prințesa mea așa de tare. Natalia, Gianna, Bianka, Capri și cu mine îți urăm o zi de naștere fericită. Te iubesc acum și pentru totdeauna.”

Șapte luni de la moartea lui Kobe și a lui Gigi. Șapte luni în care lumea s-a întors cu susul în jos. Trăim în mijlocul unei perioade foarte complicate și avem nevoie de îndrumare și inspirație pentru a merge mai departe.

Mi-a plăcut să îi provoc pe oameni și să îi fac să se simtă inconfortabil. Asta duce la introspecție și introspecția duce la dezvoltare. Ai putea spune că i-am provocat pe oameni să fie cea mai bună versiune a lor” - Kobe Bryant

*foto: Reuters

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate