Denis Bădălău, titular la primul meci pentru Rutgers în NCAA. VIDEO
11 ore în urmăSepsi-SIC a obținut prima victorie în actualul sezon din cupele europene
12 ore în urmăReacțiile lui Zvezdan Mitrovic și Aleksej Nikolic după succesul din BTarena cu U-BT Cluj
14 ore în urmăMihai Silvășan: „Următoarele meciuri cu siguranță cu acest lot le vom aborda”
14 ore în urmăKris Richard a devenit al treilea cel mai prolific marcator din istoria FIBA Europe Cup. VIDEO
15 ore în urmă
În fiecare an, Springfield, Massachusetts, este gazda unei ceremonii organizate de Naismith Basketball Hall of Fame, în cadrul căreia sunt onorate personalități din lumea baschetului care au făcut istorie de-a lungul carierei lor.
Promoția din 2020 se anunța a fi una dintre cele mai bune de până acum, cuprinzând legende precum Kobe Bryant, Kevin Garnett și Tim Duncan. Împreună, cei trei jucători au 11 titluri, 4 premii de MVP și nu mai puțin de 48 de selecții în All-Star Game.
Unul dintre cele mai frumoase momente ale ceremoniei de introducere în Hall of Fame este reprezentat de discursurile foștilor sportivi. În ultima perioadă, Kobe Bryant a avut mai multe interviuri în care a reușit să se facă ascultat. Prin urmare, foarte mulți fani NBA așteptau să audă discursul lui Bryant din cadrul Hall of Fame.
Din păcate, în 26 ianuarie, acesta a suferit un accident aviatic care a provocat moartea sa, a fiicei sale Gianna și a încă șapte persoane. Această tragedie a zguduit întreaga lume sportivă și, în special, cea din jurul baschetului care a început, în diverse feluri, să îl onoreze pe „The Black Mamba”.
Conform The Athletic, Jerry Colangelo și celelalte persoane din board-ul Naismith Basketball of Fame vor depune eforturi considerabile pentru a pregăti mai multe momente în memoria lui Kobe Bryant. În același timp, un obiectiv important este să găsească un echilibru între onorarea fostului baschetbalist și celebrarea performanțelor reușite de Kevin Garnett și Tim Duncan.
Ceremonia va avea loc în 29 august în Springfield, Massachusetts.
*foto: Wally Skalij/Los Angeles Times
Ja Morant, suspendat de Memphis Grizzlies în urma declarațiilor de după mec...
Chicago Bulls, cel mai bun început de sezon din NBA din ultimii aproape 30...
Houston Rockets ajunge la trei victorii consecutive în NBA, după un nou rec...
Superstarurile din NBA au asigurat spectacolul în meciurile din noaptea de...
Chicago Bulls, cel mai bun început de sezon din NBA din ultimii aproape 30...
Houston Rockets ajunge la trei victorii consecutive în NBA, după un nou rec...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!