Finala campionatului din Israel a fost anulată din cauza conflictului cu Iran
2 ore în urmăOKC Thunder preia conducerea în finala NBA și mai are nevoie de un singur succes pentru a cuceri titlul
5 ore în urmăGiannis Damalis, antrenorul lui CSM Târgu Jiu din sezonul trecut, a semnat cu Keravnos în Cipru
23 ore în urmăTa’Lon Cooper se desparte de CS Vâlcea și semnează cu AEK Larnaca, campioana Ciprului
1 zi în urmăPatrick Richard și-a prelungit contractul cu U-BT Cluj-Napoca până în 2027
1 zi în urmăCinci partide s-au jucat în NBA în noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 ianuarie, două foste campioane reușind să-și continue seria de victorii.
Sacramento Kings și Los Angeles Lakers au oferit cel mai echilibrat duel al serii, fiind vorba despre 20 de egalități și tot atâtea schimbări la conducerea partidei, diferența maximă înregistrată fiind de cel mult 9 puncte.
Lakers a condus în mare măsură din primul sfert, într-un moment desprinzându-se la +9, dar Kings a recuperat cu un run de 14-5 și situația a devenit egală, echipa din Sacramento având apoi 38-37 după parțialul de debut. A venit apoi rândul gazdelor să pună trei posesii între, cu diferența maximă la +8 în două rânduri înaintea pauzei, Lakers revenind și a întors situația de pe tabelă în unele momente, pentru ca la cabine să se intre cu 73-73.
Sfertul trei a găsit-o pe Kings mai mult timp la conducere, Lakers având apoi în două rânduri patru puncte în plus și din nou scorul a fost egal la finalul parțialului, 109-109, după care a urmat un run pentru campioana din 2020 și s-a mers la +9. Sacramento a egalat în primă fază la 124-124, apoi după alte cinci astfel de momente Schroder a închis meciul cu două libere precise, Fox ratând o aruncare de la distanță și s-a încheiat cu 136-134 pentru Lakers.
LeBron James a totalizat 37 de puncte, 8 recuperări și 7 pase decisive în acest duel, Thomas Bryant (29 de puncte, 14 recuperări), Dennis Schroder (27 de puncte, 4/5 de la distanță, 4 recuperări) și Russell Westbrook (23 de puncte, 15 assist-uri) fiind următorii marcatori pentru Lakers.
De’Aaron Fox a fost aproape de double-double (34 de puncte, 9 assist-uri), acest lucru reușindu-i lui Domantas Sabonis (25 de puncte, 12 recuperări, 7 pase decisive), alți patru jucători de la Kings fiind în double figures.
Lakers este fără înfrângere până acum în 2023 și are, alături de Memphis Grizzlies, cea mai lungă serie activă de victorii în NBA.
Celelalte rezultate:
San Antonio Spurs - Boston Celtics: 116-121
Chicago Bulls - Utah Jazz: 126-118
Dallas Mavericks - New Orleans Pelicans: 127-117
Golden State Warriors - Orlando Magic: 101-115
*foto: nba.com
Tom Thibodeau, mesaj emoționant după despărțirea de Knicks: „Sunt mândru de...
Indiana Pacers produce o nouă surpriză și trece în avantaj în seria cu OKC...
OKC Thunder preia conducerea în finala NBA și mai are nevoie de un singur s...
Tom Thibodeau, mesaj emoționant după despărțirea de Knicks: „Sunt mândru de...
Indiana Pacers produce o nouă surpriză și trece în avantaj în seria cu OKC...
OKC Thunder preia conducerea în finala NBA și mai are nevoie de un singur s...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!