Zavier Simpson, MVP-ul finalei LNBM 2025: „Sunt mândru de mine. Este un sentiment minunat”
11 ore în urmăCristian Achim, după o nouă finală pierdută: „Nu vorbesc de meciul ăsta. N-ar fi trebuit să ajungem aici”
17 ore în urmăMihai Silăvșan, după al cincilea titlu consecutiv: „Este cel mai greu titlu câștigat din cariera mea”
18 ore în urmăZavier Simpson este MVP-ul finalei Ligii Naționale din 2025
1 zi în urmăU-BT Cluj-Napoca își continuă dominația din Liga Națională de Baschet Masculin
1 zi în urmă36 de puncte. Atât îl mai despărțea pe LeBron James de prima poziție a clasamentului all-time, deținută în ultimii 38 de ani de Kareem Abdul-Jabbar. Atunci, legendarul pivot reușea să îl depășească pe Wilt Chamberlain, cel care marcase 100 de puncte într-un duel cu New York Knicks.
În ultimii 20 de ani, LeBron James a confirmat așteptările pe care cu toții le aveau de la el, a câștigat campionate, și-a trecut în palmares trofee individuale, a bătut recorduri și a devenit unul dintre cei mai buni jucători din istoria acestui sport.
Totuși, în noaptea de marți spre miercuri, sub privirile fanilor, unii plătind sume exorbitante pentru a-l vedea depășind recordul, King James a simțit din nou emoțiile primului joc. De fiecare dată când primea mingea, din tribune se auzea un vuiet. Kareem Abdul-Jabbar era în Crypto.com Arena, demonstrând că acceptă într-un mod grațios inevitabilul.
A durat ceva până când LeBron a marcat primele puncte. A înscris de la distanță, apoi a marcat de lângă coș și de la linia de libere. Opt puncte în primul sfert și 28 rămase. A început excelent actul secund, cu două coșuri cu fault. Apoi o triplă și încă două călătorii la linia de libere. 12 puncte în sfertul al doilea și 16 rămase. Los Angeles Lakers era condusă la zece puncte, 66-76, de Oklahoma City Thunder.
Tinerii jucători antrenați de Mark Daigneault au continuat să evolueze excelent, în timp ce gazdele păreau să se concentreze mai mult pe recordul lui LeBron. Superstarul american a evoluat entuziasmant, a înscris două libere și încă două coșuri de trei puncte, apropiindu-se la opt puncte de prima poziție în clasamentul all-time al punctelor marcate în sezonul regulat.
Au urmat trei coșuri de două puncte, iar LeBron mai avea nevoie de un singur coș pentru a deveni cel mai bun marcator din istoria NBA. Cu mai puțin de 11 secunde rămase din sfertul al treilea, liderul lui Lakers a marcat un fade-away și a depășit recordul lui Kareem Abdul-Jabbar.
Jocul s-a oprit pentru câteva minute, timp în care Adam Silver, comisarul NBA, și Kareem Abdul-Jabbar au fost protagoniștii unei ceremonii speciale organizate pentru LeBron James. Cvadruplul campion NBA a avut un scurt discurs în care le-a mulțumit fanilor, familiei și conducerii lui Lakers. De asemenea, vizibil emoționat, LeBron a cerut ca suporterii să îl aplaude pe Kareem Abdul-Jabbar, cel care a deținut acest record din 1984 până în prezent.
Oklahoma City Thunder a controlat actul decisiv și, în ciuda efortului depus de jucătorii lui LA Lakers, a reușit să se impună cu 133 la 130.
LeBron James a terminat partida cu 38 de puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive și 3 intercepții. Din tabăra lui Lakers s-a mai remarcat Russell Westbrook: 27 de puncte, 8 pase decisive, 4 recuperări.
De partea cealaltă, liderii lui OKC au fost Shai Gilgeous-Alexander (30 de puncte, 8 pase decisive), Jalen Williams (25 de puncte, 7 recuperări) și Josh Giddey (20 de puncte).
*foto: Robert Gauthier/Los Angeles Times/Getty Images
Tom Thibodeau, mesaj emoționant după despărțirea de Knicks: „Sunt mândru de...
Indiana Pacers produce o nouă surpriză și trece în avantaj în seria cu OKC...
OKC Thunder a obținut prima victorie în seria cu Indiana Pacers din finala...
OKC Thunder a obținut prima victorie în seria cu Indiana Pacers din finala...
Tom Thibodeau, mesaj emoționant după despărțirea de Knicks: „Sunt mândru de...
Indiana Pacers produce o nouă surpriză și trece în avantaj în seria cu OKC...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!