Când vine vorba despre conexiunile dintre România și NBA, cele mai uzuale nume apărute în conversații sunt cele ale lui Ghiță Mureșan, Ernie Grunfeld sau Alex Groza, toți trei jucători de origine română într-un fel sau altul.

Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că unul dintre cei mai mari jucători din istoria ligii de peste ocean și totodată unul dintre pionierii celei mai puternice competiții din lume este de asemenea român la origini. Este vorba despre nimeni altul decât Dolph Schayes.

Mai exact, părinții săi au fost un cuplu de evrei români. Născuți în 1901, Carl și Tina Schayes și-au început o viață pe cont propriu, după ce au imigrat în Statele Unite ale Americii. Ambii sunt originari din Dorohoi, Botoșani.

La doar 19 ani, în 1920, Carl s-a mutat de unul singur în Bronx, unul dintre cele mai mari cartiere din New York. Un an mai târziu, Tina l-a urmat în „Big Apple”. Cei doi au locuit într-un apartament cu o singură cameră de pe 2275 Davidson Avenue, pentru care plăteau o chirie de 40 de dolari pe lună.

Nunta dintre Carl și Tina a avut loc în 1923, iar patru ani mai târziu, aceștia au dat naștere și primului copil al familiei: Fred. În 1928, Adolph (n.r. Dolph) l-a urmat pe acesta, pe când Herman, mezinul, s-a născut în 1934.

Cel mai mare vis al lui Carl a fost să devină un mare campion mondial la categoria grea în box. După cum își amintește Herman, acesta avea o figură impunătoare, chiar și pentru cei trei băieți cu fizic de baschetbaliști. „Dacă ai fi dat noroc cu el, mâna ta aproape că dispărea în a lui”, a menționat într-un interviu pentru Tampa Bay Times.

„Când a venit în țară, era foarte, foarte puternic. Un manager i-a spus că e foarte puternic și vrea să îl transforme în boxer. Picioarele sale au degerat în Primul Război Mondial. Acel manager l-a sfătuit să se opereze pentru a avea mai multă agilitate. După operație, el a fost nevoit să își imobilizeze piciorul în ghips pentru o vreme. Îl jena atât de tare, încât într-o zi a dat cu piciorul de pământ și l-a spart. A fost foarte dureros, așa că nu și-a mai urmat cariera în box”, a menționat Dolph pentru cartea „When Basketball was Jewish”, a lui Douglas Stark.

Pentru a asigura traiul familiei sale, Carl, uriașul de 1.93 metri a renunțat la visul său și s-a angajat la o spălătorie de rufe pe postul de șofer. Tina, soția sa de doar 1.50 metri, s-a ocupat de creșterea celor trei băieți, îmbrățișând rolul de casnică.

O dată pe lună, ea era responsabilă cu organizarea unei cine în familie, la care se alăturau și mătușile și unchii acestora pentru a se bucura de mâncărurile românești și pentru a dezbate politica liberală a președintelui Americii de la acea vreme, Franklin Delano Roosevelt.

Din fericire pentru ei, băieții familiei Schayes au moștenit genele fizice ale tatălui lor. Altfel, am fi putut fi privați de măreția unuia dintre pionierii baschetului din SUA. Nici Herman nu a dus-o prea rău în sport. El a evoluat mai mulți ani pentru Washington Generals, echipa pe care Harlem Grobetrotters o înfrunta constant în meciuri amicale.

Cu toate acestea, el nu s-a apropiat niciodată de măreția lui Dolph. Fiul mijlociu al lui Carl și Tina și-a început drumul în baschet pe asfaltul din parcurile din Bronx. Ulterior, el a impresionat în echipa liceului DeWitt Clinton, încât la doar 16 ani a primit o bursă din partea New York University.

În 1945, NYU condusă de Schayes, boboc la vremea aceea, a a ajuns până în finala NCAA, unde a cedat în fața Oklahoma A&M, în Madison Square Garden. De-a lungul celor patru sezoane petrecute în liga colegiilor din State, el a bifat 80 de apariții și a primit multiple distincții individuale.

„Se antrena în sala noastră de sport în fiecare minut. La un moment dat, trebuia să ne ținem după el ca să plece de acolo și să putem încuia”, menționa Howard Cann, tehnicianul său de la NYU.

În paralel cu baschetul, Dolph a reușit să își finalizeze și studiile la New York University, obținând o diplomă în inginerie aeronautică. Totuși, talentul său și abilitățile sportive au făcut ca el să nu aibă niciodată nevoie de această diplomă.

În 1948, la scurt timp după ce împlinise 20 de ani, Schayes a fost selectat în draft-urile ambelor ligi majore ale vremii: Basketball Association of America (BAA) și National Basketball League (NBL). El a ales opțiunea din urmă, îmbrăcând tricoul celor de la Syracuse Nationals în sezonul 1948/49, datorită salariului mai mare.

„Mi-am dat seama că 2500 de dolari în plus reprezintă mulți bani. Baschetul profesionist s-ar putea să nu aibă o viață prea lungă. Așa am realizat că trebuie să aleg cea mai bună ofertă”, spunea acesta într-un interviu pentru New York Times.

În sezonul său de debut, el a fost ales NBL Rookie of the Year, după o stagiune plină de provocări. El a fost nevoit să joace mai multe meciuri cu un ghips pe mâna dreaptă. Deși poate părea un dezavantaj, acest lucru i-a permis să își dezvolte jocul și pe mâna stângă, lucru ce l-a făcut letal în ofensivă.

Al Bianchi, unul dintre foștii săi colegi de la Nationals, îl ține minte pe Dolph pentru aruncările sale de la distanță. Deși era un power-forward înalt, el se baza foarte mult pe acest tip de aruncări: „Ce îl făcea măreț erau aruncările sale din alergare, pe care le putea marca cu o singură mână. Stânga era la fel de bună ca dreapta”, menționează Bianchi în cartea „Tall Talles” a lui Terry Pluto.

În sezonul 1949/50, NBL și BAA au fuzionat, conducând la NBA-ul pe care îl cunoaștem în zilele noastre. În prima stagiune sub noua egidă, Nationals, conduși de către Schayes, au ajuns până în finală, unde au fost învinși de Minneapolis Lakers și George Mikan.

Începând cu 1950, Dolph și-a consolidat poziția printre cei mai importanți jucători de baschet din lume, înregistrând nu mai puțin de 12 apariții consecutive în All-Star Game, 12 selecții consecutive în echipele All-NBA și multiple clasări în Top 5 în cursa pentru titlul de MVP.

Deși zeci de jucători au bifat aceste premii individuale de-a lungul istoriei ligii de peste ocean, Schayes se diferențiază de ei printr două statistici unice, pe care le va deține pentru tot restul istoriei. El este primul jucător care a înscris 15 mii de puncte și totodată primul care a ajuns la 10 mii de recuperări.

De asemenea, el va rămâne în istorie și drept una dintre cele mai importante figuri din istoria baschetului din zona New York, după ce în sezonul 1954/55, a condus-o pe Syracuse Nationals către primul și singurul trofeu din NBA sub această denumire. La vremea aceea, liga de peste ocean nu acorda titlul de Finals MVP, însă acesta ar fi mers cu siguranță la Dolph, care a avut medii de 19 puncte, 12 recuperări și 3 assist-uri în cele șapte meciuri cu Fort Wayne Pistons.

Schayes s-a retras din activitate în sezonul 1963/64, în care a acționat din postul de antrenor-jucător pentru Philadelphia 76ers, urmașa Syracuse Nationals, aflată la primul sezon sub noul nume. El a petrecut patru stagiuni pe banca acestei echipe, fiind desemnat antrenorul anului în 1966. În baschet, el a mai operat ca și supervizor al arbitrilor din NBA și a pregătit-o pentru scurt timp pe Buffalo Braves.

Calitățile sportive au continuat să prospere în familia lui Schayes. Trei dintre nepoatele sale au câștigat argintul în proba de volei de la Jocurile Maccabiah din 2001 (cunoscută și drept „Olimpiada Evreilor”), iar patru ani mai târziu, unul dintre nepoți a obținut aurul în proba de ștafetă de la aceeași competiție.

Pe lângă cei patru menționați anterior, moștenirea lui Schayes a fost dusă mai departe în primul rând de către fiul său, Danny Schayes, un pivot care a bifat 18 sezoane în NBA, între 1981 și 1999, în tricoul unor echipe precum Utah Jazz, Denver Nuggets, Milwaukee Bucks, Los Angeles Lakers, Phoenix Suns, Miami Heat și Orlando Magic.

La doar al doilea său sezon în NBA, pe când evolua pentru Utah Jazz, Danny a reușit un triple-double în fața lui Los Angeles Lakers. Apărat de Kareem Abdul-Jabbar, el a adunat 13 puncte, 12 recuperări și 11 pase decisive. Astfel, Dolph și Danny au devenit primul duo tată-fiu din istoria NBA în care ambii reușesc un triple-double.

În 2015, Dolph Schayes s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, după o luptă cu cancerul. El a continuat să fie apreciat de către lumea de pretutindeni. Anul 2022 a adus un omagiu important memoriei sale. Statuia sa a fost inaugurată în fața sălii de antrenament a celor de la Sixers, în Camden, iar NBA-ul l-a ales între cei mai buni 75 jucători din istorie, cu ocazia celui de-al 75-lea sezon din istoria ligii.

*foto: Twitter/@ESPNStatsInfo, @NoahLevick, nba.com, Twitter/@NBAHistory