F8 Oradea. CS Vâlcea caută să își salveze sezonul la Final Eight-ul Cupei României
4 ore în urmăFinal8 Oradea. David Vida: „Este genul de competiție unde se pot crea amintiri pentru o viață"
5 ore în urmăDylan Osetkowski a fost suspendat pentru dopaj
6 ore în urmăF8 Oradea. Nandor Kuti: „Cred că suntem echipa care are probabil cel mai ridicat moral”
8 ore în urmăDouă echipe din NBA au primit amenzi usturătoare
10 ore în urmă
Los Angeles Clippers a reușit azi dimineață să obțină a cincea victorie stagională, câștigând pe teren propriu duelul cu Charlotte Hornets, scor: 120-106.
Cele două echipe au început în forță partida și, după primul act, scorul era 39 la 31 pentru oaspeți. În sfertul secund, gazdele au revenit și au intrat la vestiare cu un avantaj de trei puncte: 61-58. După pauză, jocul a devenit mai echilibrat și, înainte de ultima secvență, diferența era de o posesie în favoarea lui Clippers: 89-87.
Hornets a dominat prima jumătate a sfertului decisiv, reușind un parțial de 15-4. Prin urmare, cu puțin peste șase minute rămase, formația lui Michael Jordan conducea cu 102 la 93 și părea că ia o opțiune serioasă la câștigarea disputei.
A urmat, însă, un run de 22-0 al echipei lui Tyronn Lue, care a ajuns de la 93-102 la 115-102. Marcatorii lui Clippers, în această perioadă, au fost: Reggie Jackson (8 puncte), Luke Kennard (6 puncte), Paul George (4 puncte), Ivica Zubac (2 puncte) și Terance Mann (2 puncte).
De partea cealaltă, jucătorii lui Hornets au avut 12 ratări consecutive din acțiune. Pe final, oaspeții nu au mai putut face nimic, iar gazdele s-au impus cu 120 la 106.
Los Angeles Clippers a avut șase oameni în double-digits: Paul George (20 de puncte, 9 recuperări, 8 pase decisive), Reggie Jackson (19 puncte, 6 pase decisive), Luke Kennard (18 puncte), Terance Mann (17 puncte, 10 recuperări), Nicolas Batum (16 puncte, 6 recuperări) și Ivica Zubac (14 puncte, 11 recuperări).
În schimb, din tabăra învinșilor s-au remarcat: LaMelo Ball (21 de puncte, 7 recuperări), Miles Bridges (21 de puncte, 6 pase decisive), Terry Rozier (17 puncte, 8 recuperări), Kelly Oubre Jr. (16 puncte) și Hordon Hayward (15 puncte, 7 recuperări).
Iată celelalte rezultate consemnate azi-noapte:
Deseară vor avea loc alte opt confruntări:
*foto: Brandon Todd/NBAE via Getty Images
All-Star Game NBA 2026: Probele și participanții din ediția de anul acesta
VIDEO. Nikola Topic a revenit pe parchet la doar câteva luni după ce a fost...
Apropiat al lui Jonathan Kuminga, acuzat că „fura” mâncare din loja familii...
All-Star Game NBA 2026: Probele și participanții din ediția de anul acesta
Charlotte Hornets mai are nevoie de un singur succes pentru a-și egala cea...
Nikola Jokic îl depășește pe Oscar Robertson în clasamentul celor mai multe...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!