Justin Edler-Davis o părăsește pe CSO Voluntari și va evolua în Germania, la Hamburg Towers
43 minute în urmăFenerbahce mai are nevoie de o singură victorie pentru a câștiga titlul în Turcia
4 ore în urmăMatei Dorneanu semnează cu FC Argeș Basketball și continuă în Liga Națională
17 ore în urmăDragan Petricevic a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu SCM Timișoara
19 ore în urmăMarius Coman s-a stins din viață în urma tragicului accident de pe A2
1 zi în urmăSeria „Meciuri de poveste din NBA” revine și se concentrează astfel pe una dintre cele mai aprige rivalități din Conferința de Est, cea dintre Brooklyn Nets și New York Knicks.
Astfel, episodul cu numărul 11 prezintă povestea unui duel dintre cele două rivale din data de 11 decembrie 2012.
La acea vreme, Knicks erau conduși din teren de Carmelo Anthony, transferat în urmă cu un sezon și jumătate de la Denver Nuggets. Pe banca tehnică se afla Mike Woodson, iar în teren se mai găseau nume importante precum J.R. Smith, Amar’e Stoudemire, Tyson Chandler sau Jason Kidd. Formația din Madison Square Garden avea un bilanț excelent, de 15 succese și cinci eșecuri.
Rivala locală, Brooklyn Nets, se afla la primul sezon după mutarea francizei din New Jersey. Printre jucătorii importanți ai formației se regăseau Joe Johnson, Derron Williams sau Gerald Wallace. Echipa încă suferea după departura lui Jason Kidd. Pe banca tehnică se afla Avery Johnson. Acesta urma să fie înlocuit de PJ Carlesimo peste câteva meciuri. Echipa avea un record de 10-9.
Liniile de start utilizate de cei doi tehnicieni au fost următoarele:
Brooklyn Nets: Derron Williams, Joe Johnson, Gerald Wallace, Reggie Evans, Andray Blatche
New York Knicks: Jason Kidd, Raymond Felton, Ronnie Brewer, Carmelo Anthony, Tyson Chandler
Brooklyn Nets au înscris primele cinci puncte ale confruntării. După o triplă a lui Jason Kidd, a urmat un parțial de 16-2 al gazdelor, în urma căruia conduceau cu 21-5, după un layup al lui Blatche. La finalul sfertului, aceștia conduceau cu 30-16, după ce au înscris 9 dintre primele 11 aruncări. Blatche avea 12 puncte în opt minute, cu 6/7 din acțiune.
Partida s-a mai echilibrat în cel de-al doilea sfert, dar elevii lui Avery Johnson au reușit să își conserve ecartul construit în minutele de debut ale meciului. Cu aproximativ cinci minute înainte de finalul primei jumătăți, trupa din Brooklyn conducea tot la 16 puncte. Aruncarea de la distanță reușită de Carmelo Anthony deschidea un run de 18-6 al echipei sale, astfel încât la pauza mare, Knicks erau conduși la doar patru puncte, 53-49.
Elevii lui Mike Woodson au trecut pentru prima dată la conducere după ce au înscris cinci puncte consecutive în debutul părții a doua. Williams și-a readus echipa în avantaj, iar Blatche a reușit să mențină ecartul stabil. La un moment dat, Nets conduceau și la nouă puncte, dar înaintea ultimului sfert, scorul era doar 79-74.
Brooklyn și-a păstrat avantajul până înaintea ultimelor patru minute, când Jason Kidd a egalat printr-o reușită de la distanță. Carmelo Anthony și-a readus echipa în față printr-un coș venit pe recuperare ofensivă. Wallace a egalat la 95. După două libere ale lui Melo și un coș al lui Johnson, scorul era 97-97. Jason Kidd a înscris coșul victoriei cu 24 de secunde rămase din meci și a devenit persoana non-grata pentru publicul prezent la meci. Scorul final a fost 100-97 pentru New York Knicks.
Carmelo Anthony a încheiat cu 45 de puncte, 5 recuperări și 3 pase decisive. Jason Kidd a încheiat cu 18 puncte, 6 pase decisive și 6 recuperări. De cealaltă parte, Andray Blatche a fost cel mai bun marcator cu 23 de puncte. Derron Williams a avut un double double cu 18 puncte și 10 pase decisive, iar Reggie Evans a înregistrat 18 recuperări.
După cum aminteam, Nets urmau să îl demită pe Avery Johnson, după 28 de meciuri. Carlesimo a revitalizat echipa și a reușit să o ducă pe un loc de play-off. În seria din prima rundă a postsezonului, Brooklyn pierdea după un meci decisiv, în fața celor de la Chicago Bulls.
De cealaltă parte, Knicks, conduși de Carmelo Anthony, care a terminat pe locul trei în cursa la MVP, au avut un bilanț de 54-28 și au reușit să câștige o serie de play-off, în șase meciuri, cu Boston Celtics. New York avea să piardă în semifinalele de conferință, împotriva celor de la Indiana Pacers.
*foto: nytimes.com
OKC Thunder cucerește titlul în NBA
Indiana Pacers forțează meciul decisiv în finala NBA, după o victorie categ...
Indiana Pacers forțează meciul decisiv în finala NBA, după o victorie categ...
OKC Thunder cucerește titlul în NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!