Justin Edler-Davis o părăsește pe CSO Voluntari și va evolua în Germania, la Hamburg Towers
1 oră în urmăFenerbahce mai are nevoie de o singură victorie pentru a câștiga titlul în Turcia
4 ore în urmăMatei Dorneanu semnează cu FC Argeș Basketball și continuă în Liga Națională
17 ore în urmăDragan Petricevic a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu SCM Timișoara
20 ore în urmăMarius Coman s-a stins din viață în urma tragicului accident de pe A2
1 zi în urmăPentru prima dată în seria „Meciuri de poveste din NBA”, o echipă își găsește locul cu două prestații din același sezon.
Astfel, confruntarea pe care se focusează episodul de astăzi este cea dintre Houston Rockets și San Antonio Spurs din 9 decembrie 2004.
După cum aminteam într-unul dintre episoadele precedente, Houston Rockets erau conduși din teren la acea vreme de Tracy McGrady și Yao Ming, iar la cârma echipei era Jeff Van Gundy. Formția avea un debut de stagiune în care bilanțul era de opt succese și 11 eșecuri, unul dintre ele fiind relatat chiar într-unul dintre episoadele precedente.
De cealaltă parte, San Antonio Spurs erau în toiul formării unui „Big 3”, alcătuit din Tony Parker, Manu Ginobili și Tim Duncan. În rotație se mai găseau și alte nume importante din acea perioadă, precum Robert Horry sau Bruce Bowen. Gregg Popovich era și atunci pe banca echipei, iar recordul echipei la acel moment era 16-4.
Liniile de start trimise de cei doi tehnicieni în teren au fost următoarele:
Houston Rockets: Bob Sura, Tracy McGrady, Ryan Bowen, Juwan Howard, Yao Ming
San Antonio Spurs: Tony Parker, Manu Ginobili, Bruce Bowen, Tim Duncan, Rasho Nestorovic
Cele două echipe au oferit un debut echilibrat în dispută și au dat dovadă că au mână bună din afara semicercului. Spurs s-au distanțat la 10-6, după reușita lui Devin Brown, dar T-Mac reușea să își readucă echipa în avantaj printr-un coș cu fault. Mutombo și Andre Barrett aveau să mărească acest ecart la cinci lungime. Cele două defensive au fost la un nivel înalt, iar după 12 minute, scorul era 12-18 pentru Rockets.
După pauză, Maurice Taylor mărea avantajul printr-un layup pe pătrundere. A urmat un parțial de 12-6, consemnat cu o triplă a lui Manu Ginobili, prin care formația din San Antonio egala la 24. Yao Ming a înscris patru puncte consecutive pentru a își trece echipa în avantaj. Parker, Brown și Horry au înscris din interiorul semicercului, dar McGrady s-a asigurat că Houston va păstra inițiativa, astfel că la pauza mare, scorul era 34-38 pentru gazdele din Toyota Center.
Elevii lui Gregg Popovich au reușit un sfert trei excelent, prin care au reușit să preia conducerea pentru prima dată din primul sfert, după reușita lui Bowen la inel, la 51-50. Ofensiva a continuat să meargă aproape perfect în această perioadă, astfel că înaintea ultimelor 12 minute, tabela indica 58-54 în favoarea trupei din Austin.
T-Mac a deschis sfertul patru cu două reușite ce restabileau egalitatea. Au urmat trei minute fără vreun coș. Bob Sura și Bruce Bowen, de la semidistanță, au spart gheața cu opt minute rămase pe cronometrul de joc. A urmat un parțial de 13-2 pentru Spurs, orchestrat de Tim Duncan și Devin Brown. La acel moment, elevii lui Popovich conduceau cu 73-62. După liberele lui Brown, echipa sa conducea cu 76-68, cu 44 de secunde rămase. Din acel moment, am avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase momente din istoria finalurilor de meci din liga de peste ocean.
McGrady a redus diferența printr-un stop șut de trei puncte, cu Bowen în fața lui. Devin Brown a înscris apoi două aruncări libere. După repunere, Tracy a reușit o posesie de patru puncte, după ce a înscris un coș cu fault din afara semicercului. Duncan a ratat o aruncare liberă, iar ecartul era de cinci puncte, cu 16 secunde rămase. Tot T-Mac a înscris și după timeout, din nou de la distanță și cu om în față. La următoarea posesie, el a interceptat mingea și a înscris încă o dată de la distanță în tranziție pentru a stabili scorul final, 81-80.
Tracy McGrady a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 33 de puncte și 8 recuperări. Yao Ming a avut un double double cu 27 de puncte și 10 recuperări. Tim Duncan i-a urmat exemplul, cu 26 de puncte și 18 recuperări, iar Devin Brown a avut 20 de puncte de pe bancă.
Rockets aveau să încheie stagiunea cu un bilanț de 51-31, dar pierdeau în prima rundă de play-off, cu Dallas Mavericks. De cealaltă parte, San Antonio Spurs aveau să piardă în meci decisiv finala NBA, împotriva celor de la Detroit Pistons.
Meciul complet poate fi urmărit în videoclipul următor:
*foto: oregonlive.com
OKC Thunder cucerește titlul în NBA
Indiana Pacers forțează meciul decisiv în finala NBA, după o victorie categ...
Indiana Pacers forțează meciul decisiv în finala NBA, după o victorie categ...
OKC Thunder cucerește titlul în NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!