SCM U Craiova câștigă miraculos bronzul în Liga Națională, după un decisiv de infarct în finala mică cu Dinamo
8 ore în urmăReacția lui Mihai Silvășan după ce U-BT Cluj-Napoca a ajuns la o victorie de un nou titlu
8 ore în urmăRecital marca Russell - Creek în victoria clară a lui U-BT Cluj în meciul al treilea al finalei cu Oradea
10 ore în urmăU-BT Cluj o învinge categoric pe CSM Oradea și preia conducerea în finala Ligii Naționale
11 ore în urmăGran Canaria a retrogradat din primul eșalon al Spaniei
15 ore în urmă

Utah Jazz a reușit un transfer extrem de interesant, cu 24 de ore înainte de draftul NBA care se va desfășura în această noapte. Astfel, formația din Salt Lake City l-a transferat pe conducătorul de joc Mike Conley de la Memphis Grizzlies.
În locul lui Conley, Utah Jazz i-a trimis la Grizzlies pe veteranii Jae Crowder și Kyle Korver și pe tânărul Grayson Allen. De asemenea, Memphis a primit și două opțiuni în drafturile din anii următori.
Aducerea lui Mike Conley înseamnă că Utah Jazz se desparte de Ricky Rubio. Veteranul spaniol este liber de contract. El a avut parte de două sezoane bune alături de Utah, unde a făcut echipă în backcourt cu tânărul star al formației, Donovan Mitchell și alături de care a reușit calificarea în playoff în ambele stagiuni. Rubio a scris pe instagram după acest transfer:
„...E cazul doar să fii fericit. Să fi nervos, trist sau să te gândești prea mult la ce s-a întâmplat nu merită. Lasă lucrurile să se întâmple. Fii pozitiv”

Mike Conley în schimb le-a mulțumit celor din Memphis pentru timpul petrecut la această echipă. Conley a fost draftat de Grizzlies în 2007, cu opțiunea a patra. El a adunat 788 de meciuri în tricoul lui Memphis în sezonul regulat, cu 14,9 puncte, 5,7 pase decisive și 3 recuperări pe meci. Conley a avut mai multe sezoane bune și foarte bune, dar nu a adunat niciun All-Star din pricina numărului impresionant de conducători de joc din conferința de Vest.
Mike a strâns și 56 de meciuri în playoff pentru Grizzlies și era ultimul supraviețuitor al formației recunoscute după motto-ul „Grit and Grind” care a avut parte de sezoane foarte bune în Vest datorită în primul rând defensivei. Conley, alături de Marc Gasol, Zack Randolph și Tony Allen au jucat o finală a Conferinței de Vest în 2013, pierdută însă în fața celor de la San Antonio Spurs, 0-4.
Ajuns la 31 de ani, Conley mai are doi ani din contractul de 152 de milioane de dolari semnat cu Memphis în sezonul 2016/2017. El va face echipă la Utah cu Donovan Mitchell și Rudy Gobert și va căuta să se lupte pentru fazele superioare, după problemele pe care le-a întâmpinat Golden State Warriors.
*foto: slamonline.com, captură instagram
San Antonio Spurs s-a calificat în finala NBA
San Antonio Spurs s-a calificat în finala NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!