Mihai Silvășan a lăudat defensiva lui U-BT după victoria cu Neptunas Klaipeda
7 ore în urmăMitch Creek: „Trebuie să fii cât mai consistent pe parcursul întregului sezon. Asta e dovada unui bun profesionist”
7 ore în urmăCSM CSU Oradea pierde categoric jocul cu Pallacanestro Reggiana
11 ore în urmăPentru a doua oară în acest sezon, Rapid București a învins-o pe marea rivală Dinamo București
12 ore în urmăVictorie cu emoții pentru FC Argeș împotriva lui SCM Craiova
12 ore în urmă
Minnesota Timberwolves a obținut o nouă victorie în seria cu Phoenix Suns. Formația lui Chris Finch a câștigat al treilea meci la rând împotriva grupării din Arizona, scor 109-126.
Oaspeții au dominat startul de partidă, din nou prin prestația defensivă, însă adversarii lor au reușit să recupereze din urmă și până la capătul primului sfert, diferența era de doar două puncte, 32-34. În cele din urmă, Suns au reușit să restabilească egalitatea, la 42, dar la pauza mare, tot Wolves se aflau în avantaj, 53-59.
Avansul Minnesotei a intrat pentru prima oară în double-digits în debutul reprizei secunde, moment din care gazdele nu au mai putut să se întoarcă în meci. Cu 12 minute înainte de final, tabela indica 73-95. Formația antrenată de Frank Vogel nu a mai putut recupera în cele din urmă, iar scorul final a fost 109-126.
Anthony Edwards a fost MVP-ul confruntării și a totalizat 36 de puncte, 9 recuperări și 5 pase decisive. Rudy Gobert (19 punct și 14 recuperări) și Karl-Anthony Towns (18 puncte și 13 recuperări). Pentru Suns s-a remarcat Bradley Beal cu 28 de puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive.
În primul meci al serii, Indiana Pacers a reușit să preia avantajul în seria cu Milwaukee Bucks după o confruntare electrizantă pe teren propriu. Elevii lui Rick Carlisle au profitat de accidentarea lui Damian Lillard, care a jucat cu probleme la tendonul lui Ahile, și au câștigat cu 121-118 după o repriză de prelungiri, datorită unui game-winner al lui Tyrese Haliburton.
Haliburton a terminat cu 18 puncte, 10 recuperări și 16 pase decisive. Myles Turner a fost aproape de un double-double, cu 29 de puncte și 8 recuperări. Khris Middleton a fost principalul marcator al disputei, cu 42 de puncte și 10 recuperări.
La rândul lor, Dallas Mavericks a reușit să întoarcă seria de la 0-1 pentru a prelua un avantaj de 2-1 în seria cu Los Angeles Clippers. Formația din California părea să aibă controlul disputei după un sfert și jumătate, dar un run de 29-9 al gazdelor a făcut ca inițiativa să treacă de partea cealaltă, de unde nu a mai plecat până la final, astfel că la final Mavs s-au impus cu 101-90.
Luka Doncic a terminat partida de noaptea trecută cu 22 de puncte, 10 recuperări și 9 pase decisive. Kyrie Irving a adus 21 de puncte și 6 pase decisive. James Harden a fost principalul marcator al oaspeților, cu 21 de puncte.
În această noapte, în NBA, sunt programate următoarele meciuri:
*foto: poundingtherock.com
New York Knicks a trecut de San Antonio Spurs în finala Cupei NBA
New York Knicks a trecut de San Antonio Spurs în finala Cupei NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!