Szabolcs Sánta continuă la CSM Târgu Mureș
2 ore în urmăMihai Silvășan, după aflarea adversarelor din EuroCup: „Grupa noastră este mai puternică”
4 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversarii din noul sezon al BKT EuroCup
5 ore în urmăSCM Timișoara l-a achiziționat pe Devon Richard Thomas din Israel
6 ore în urmăMarcu Badiu pleacă de la SCM Craiova și semnează cu SCM Timișoara
1 zi în urmăÎn penultima zi a sezonului regulat, Chesapeake Energy Arena a găzduit duelul dintre Oklahoma City Thunder și Houston Rockets, două dintre cele mai bune formații din conferința vestică. Cele două echipe au oferit o partidă cu un final echilibrat încheiată cu succesul jucătorilor pregătiți de Billy Donovan, scor 112-111.
Ultima perioadă a stagiunii 2018-2019 nu a fost cea mai bună pentru Oklahoma City Thunder, care a coborât până pe locul al 8-lea la un moment dat. În schimb, Houston Rockets și-a revenit după începutul mai slab și se află pe locul al treilea în conferința de Vest.
Diferența dintre cele două adversare s-a văzut pe parcursul meciului care a fost dominat de oaspeți. Harden și coechipierii săi au făcut spectacol și au reușit să se distanțeze la 15 puncte pe finalul celui de-al treilea sfert. Cu toate acestea, gazdele au revenit și au preluat conducerea cu 5 minute rămase din joc. Finalul a fost unul foarte tensionat, Houston Rockets conducând la două puncte cu 9 secunde înainte de final. James Harden a ratat însă o liberă importantă și Russell Westbrook a făcut recuperarea, pasându-i apoi decisiv lui Paul George, care a marcat o triplă cu o secundă înainte de fluierul final. Texanii nu au mai reușit să înscrie și partida s-a încheiat cu scorul de 112-111 pentru Oklahoma City Thunder.
Paul George, eroul acestei confruntări, a contabilizat 27 de puncte, 9 recuperări, 3 pase decisive și 4 intercepții în timp ce Russell Westbrook a reușit un nou triple-double: 29 de puncte, 12 recuperări, 10 pase decisive. De partea cealaltă, James Harden a adunat 39 de puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție și un capac. Acesta a fost urmat de Chris Paul, sportiv ce a terminat cu 24 de puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive, și de Clint Capela, aflat în double-double: 18 puncte, 10 recuperări, 3 pase decisive și 3 capace.
Houston Rockets încheie astfel sezonul regulat cu un bilanț de 53 de victorii și 29 de înfrângeri în timp ce Oklahoma City Thunder, cu 48 de victorii și 33 de înfrângeri, se pregătește de duelul cu Milwaukee Bucks.
*foto: Sue Ogrocki/Associated Press
Shai Gilgeous-Alexander va avea cel mai mare contract din istoria NBA
Shai Gilgeous-Alexander va avea cel mai mare contract din istoria NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!