Stiri

NBA: Philadelphia 76ers o învinge pe Toronto Raptors în primul meci jucat pe teren propriu

David Istrate

David Istrate
03.05.2019

La fel ca în urmă cu două zile, oficialii ligii nord-americane de baschet au programat o singură partidă în această noapte, cea dintre Philadelphia 76ers și Toronto Raptors. După ce, în Canada, cele două formații și-au împărțit victoriile, pe teren propriu, echipa pregătită de Brett Brown a reușit să se impună la o diferență de 21 de puncte, scor 116-95.

Gazdele au jucat foarte bine și au condus pe întreaga durată a jocului, singurul moment de egalitate fiind la începutul confruntării. Primul sfert a fost într-adevăr ceva mai echilibrat, avantajul maxim al Philadelphiei fiind de doar șapte puncte, însă începând cu actul secund, Embiid & Co. au început să domine. La pauză, Toronto Raptors era condusă la 11 puncte, scor 64-53, iar după revenirea de la vestiare diferența a continuat să crească. Kawhi Leonard nu a reușit de unul singur să își tină echipa în meci și astfel, Philadelphia 76ers s-a impus categoric, cu scorul de 116-95.

Liderul gazdelor a fost Joel Embiid, sportiv ce a adunat 33 de puncte, 10 recuperări, 5 capace și 3 pase decisive. Jimmy Butler a fost aproape de un triple-double, terminând duelul cu 22 de puncte, 9 recuperări, 9 pase decisive, 3 intercepții și un capac, în timp ce JJ Redick a adunat 15 puncte, o recuperare și o pasă decisivă. Prestații excelente au reușit și Tobias Harris (13 puncte, 8 recuperări, 5 pase decisive, 2 capace), Ben Simmons (10 puncte, 7 recuperări, 7 pase decisive) și James Ennis III (10 puncte, 5 recuperări, o pasă decisivă).

De partea cealaltă, cel mai bun jucător a fost Kawhi Leonard, care a finalizat partida cu 33 de puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive și un capac. Acesta a fost urmat de Pascal Siakam (20 de puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție, un capac) și de Danny Green (13 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă).

În urma acestui joc, Philadelphia 76ers reușește să întoarcă rezultatul și să revină de la 0-1, conducând în acest moment cu 2-1. Următoarea întâlnire dintre cele două tabere va avea loc duminică, 5 mai, tot pe terenul echipei lui Brett Brown.

Playoff-ul NBA continuă în această seară (03.05) cu două meciuri:

Boston Celtics – Milwaukee Bucks (ora 03:00 – meciul 3, scorul e 1-1)

Portland Trail Blazers – Denver Nuggets (ora 05:30 – meciul 3, scorul e 1-1)

*foto: Jesse D. Garrabrant/Getty Images

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!