Transfer din NBA sub panou pentru Anadolu Efes
13 ore în urmăMareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
14 ore în urmăAtaman și Spanoulis, cu cuțitele pe masă înaintea semifinalei de la EuroBasket 2025
14 ore în urmăPotrivit lui Ettore Messina, numărul de echipe participante în Euroligă ar putea ajunge la 24
18 ore în urmăEchipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Euroligă la Belgrad și Sofia
19 ore în urmăÎn noaptea precedentă, TD Garden a găzduit meciul 5 al seriei dintre Boston Celtics și Philadelphia 76ers, încheiat cu victoria „verzilor”. Jocul a fost echilibrat de la început până la final, însă jucătorii lui Brad Stevens și-au demonstrat superioritatea încă o dată și au învins cu 114-112, calificându-se în finala conferinței.
Cu toate că mulți se așteptau ca acest duel să fie unul foarte echilibrat, Celtics și-a adjudecat fără probleme primele două partide și s-a deplasat în Philadelphia cu un avantaj de 2-0. Cea de-a treia confruntare a fost una foarte intensă și a avut nevoie de prelungiri pentru a stabili numele învingătoarei. În cele din urmă, datorită unei prestații foarte bune pe final a veteranului Al Horford, oaspeții au reușit să se impună și au dus scorul la 3-0. Cu toate că nicio echipă nu a reușit să revină vreodată de la 3-0, tinerii baschetbaliști conduși de Brett Brown nu și-au pierdut speranța și au dat dovadă de caracter în cel de-al doilea duel de pe teren propriu, pe care și l-au adjudecat cu 103-92.
Prin urmare, la scorul de 3-1, seria s-a mutat din nou în Boston, acolo unde gazdele porneau cu prima șansă, în special datorită faptului că în acest postsezon nu au pierdut niciun meci acasă. McConnell a deschis scorul, printr-o aruncare de la semidistanță, însă Brown a răspuns imediat. Cele două adversare au continuat să meargă cap la cap și primul act s-a încheiat cu scorul de 25-24 pentru Celtics. În debutul sfertului secund, oaspeții au revenit pe tabelă și au preluat timp de câteva minute inițiativa jocului. Dar, în ultimele minute ale primei reprize, elevii lui Stevens au atacat mult mai eficient și au reușit să își formeze un avantaj stabilit prin tripla lui Rozier din ultima secundă.
Jocul foarte bun a fost continuat de gazde și după revenirea de la vestiare și părea că aceștia nu mai pot fi opriți. Însă croatul Dario Saric a dat semnalul revenirii printr-o triplă și Sixers a recuperat diferența până la ultima pauză. La fel ca primul sfert, actul decisiv a fost extrem de echilibrat, cele două tabere luptând până la ultima suflare pentru obținerea victoriei. Drept urmare, cu un minut de joc rămas, scorul era egal la 109. Tatum și-a adus echipa în avantaj, printr-un layup, iar la celălalt panou Joel Embiid a ratat 3 șanse de a egala. Rozier, trimis la linia de fault, a transformat ambele aruncări și și-a dus colegii la 4 puncte distanță. Redick a redat speranțele fanilor lui 76ers printr-un coș de la distanță, însă Smart a închis meciul cu o liberă care a adus calificarea gazdelor.
Boston Celtics a avut 6 jucători în double-digits: Jayson Tatum (25 de puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive), Jaylen Brown (24 de puncte, 4 recuperări), Terry Rozier (17 puncte, 6 recuperări), Al Horford (15 puncte, 8 recuperări, 5 intercepții), Marcus Smart (14 puncte, 6 recuperări, 6 pase decisive) și Aron Baynes (13 puncte, 9 recuperări).
De partea cealaltă Dario Saric și Joel Embiid au contribuit fiecare cu câte 27 de puncte, fiind urmați de Ben Simmons, cu 18 puncte, 8 recuperări, 6 pase decisive și de JJ Redick, marcator a 14 puncte.
Cu această victorie, Boston Celtics s-a calificat în finala conferinței de Est acolo unde o va întâlni pe Cleveland Cavaliers. Primul joc al acestei serii se va disputa duminică, 13 mai, de la ora 22:30, în Boston.
*foto: cbc.ca
NBA intră în era ultrașilor: San Antonio Spurs urmează modelul european la...
LeBron James: „Nu, nu, nu, nu voi fi antrenor”
LeBron James, sursă de inspirație pentru tânărul superstar din fotbal, Lami...
Carmelo Anthony și Dwight Howard au fost introduși în Naismith Basketball H...
LeBron James: „Nu, nu, nu, nu voi fi antrenor”
LeBron James, sursă de inspirație pentru tânărul superstar din fotbal, Lami...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!