Transfer din NBA sub panou pentru Anadolu Efes
9 ore în urmăMareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
10 ore în urmăAtaman și Spanoulis, cu cuțitele pe masă înaintea semifinalei de la EuroBasket 2025
10 ore în urmăPotrivit lui Ettore Messina, numărul de echipe participante în Euroligă ar putea ajunge la 24
13 ore în urmăEchipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Euroligă la Belgrad și Sofia
15 ore în urmăDupă trei ani, LeBron James și Dwyane Wade vor juca din nou sub culorile aceleiași echipe. Dar nu este vorba despre Miami Heat, ca între anii 2010 și 2014, ci despre Cleveland Cavaliers.
Transferul vine după ce guard-ul a renunțat la contractul său cu Chicago Bulls, după doar un sezon cu echipa din orașul său natal. În anul petrecut la Chicago, Wade a reușit medii de numai 18,3 puncte, 4,5 recuperări și 3,8 pase decisive cu care a ajutat Bulls să prindă ultimul loc de playoff. Dar, după plecările lui Jimmy Butler și Rajon Rondo, „Flash” a decis să ajungă la un buyout cu managementul clubului pentru a putea pleca în altă parte.
Astfel, el a semnat la echipa prietenului său LeBron James, pe un contract de veteran care îi va asigura în acest an 2,3 milioane de dolari.
Wade și James au jucat împreună patru ani la Miami Heat, unde, alături de Chris Bosh, au adunat patru finale NBA și două titluri, în 2012 și 2013.
Rămâne de văzut cât mai poate duce în acest sezon Wade, jucător în vârstă de 35 de ani care în sezonul trecut a suferit mai multe accidentări la genunchi și cotul drept.
Veștile bune nu se termină aici pentru fanii lui Cavs. Potrivit staffului medical, recuperarea lui Isaiah Thomas, cel mai important jucător adus de la Boston la schimb pentru Kyrie Irving, merge mai bine decât era prognozată. Astfel, micuțul All-Star s-ar putea întoarce pe parchet începând cu luna ianuarie.
Până atunci locul său în primul cinci va fi luat de fostul MVP Derrick Rose, transferat și el în această vară în Ohio.
*foto: nba.com
NBA intră în era ultrașilor: San Antonio Spurs urmează modelul european la...
LeBron James: „Nu, nu, nu, nu voi fi antrenor”
LeBron James, sursă de inspirație pentru tânărul superstar din fotbal, Lami...
Carmelo Anthony și Dwight Howard au fost introduși în Naismith Basketball H...
LeBron James: „Nu, nu, nu, nu voi fi antrenor”
LeBron James, sursă de inspirație pentru tânărul superstar din fotbal, Lami...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!