Mihai Silvășan: „Campionatul României este cel mai important obiectiv pe care îl avem în acest moment”
7 ore în urmăÎnfrângere categorică pentru CSO Voluntari în fața lui SYNTAINICS MBC în finala mică din ENBL
7 ore în urmăCampionatul Mondial din 2031 va avea loc în Europa
7 ore în urmăPistons a câștigat pentru prima dată din 2008 pe teren propriu în play-off
8 ore în urmăMonyea Pratt, înainte de seria cu U-BT: „Sunt foarte încrezător, ca întotdeauna.”
9 ore în urmă
Propulsaţi de un Monta Ellis (37 de puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări) în zi de graţie şi de un Dirk Nowitzki (23 de puncte, 8 recuperări) într-o zi normală, Dallas Mavericks (49-32) revin în a doua repriză şi îi înving pe cei de la Phoenix Suns (47-33), scor 101-98, asigurându-şi astfel matematic calificarea în play-off şi locul 7, revenind în această fază a competiţiei după un an de pauză. Eric Bledsoe a marcat 29 de puncte pentru oaspeţi. Houston Rockets (53-27) au avut mult de muncă pentru a-i învinge pe cei de la New Orleans Pelicans (32-48) şi îşi menţin astfel poziţia pe locul 4. James Harden a avut parte de un nou meci excelent, înscriind 33 de puncte şi pasând decisiv de 13 ori.
Miami Heat (54-26) cad din nou pe locul secund al conferinţei după ce au fost învinşi pe terenul celor de la Atlanta Hawks (37-43). Jeff Teague a înscris 25 de puncte pentru gazde, în timp ce revenirea pe teren a lui Dwyane Wade (24 puncte) sau eforturile lui LeBron James (27 puncte, 8 recuperări, 5 pase decisive) au fost în zadar pentru echipa lui Eric Spoelstra. Atlanta Hawks îşi asigură astfel accederea în play-off, New York Knicks fiind eliminaţi matematic. Los Angeles Clippers (56-24) nu au avut probleme pe teren propriu cu Sacramento Kings (27-53), cei doi oameni mari ai lui Doc Rivers, Blake Griffin şi DeAndre Jordan înscriind împreună 48 de puncte în victoria echipei din oraşul îngerilor. Chris Paul a înregistrat 17 puncte, 10 pase decisive şi 7 recuperări. DeMarcus Cousins a avut 32 de puncte şi 12 recuperări pentru Kings.
Alte rezultate:
Charlotte Bobcats (41-39) 111-105 Philadelphia 76ers (17-63)
Washington Wizards (42-38) 104-91 Milwaukee Bucks (15-65)
Cleveland Cavaliers (32-49) 99-111 Boston Celtics (25-55)
Denver Nuggets (36-44) 101-94 Utah Jazz (24-56)
Scurt rezumat video al zilei:
Top-ul celor mai frumoase faze:
*Foto: NBC
Știm cei 3 finaliști din cursa pentru MVP-ul sezonului regulat din NBA
Ajutor din NBA pentru Luka Doncic la naționala Sloveniei
VIDEO. Accidentare horror suferită de Victor Wembanyama în meciul al doilea...
Wembanyama, MVP-ul lui San Antonio Spurs la prima apariție din playoff-ul N...
Orlando Magic și Phoenix Suns au obținut ultimele bilete pentru play-off-ul...
Știm cei 3 finaliști din cursa pentru MVP-ul sezonului regulat din NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!