Stiri

NBA – Rezumatul zilei 7 Aprilie

Călin Popa

Călin Popa
07.04.2014

Pretendentele la locul 1 în conferinţa de Est s-au confruntat cu cele la locul 8 şi astfel au ieşit două confruntări extrem de interesante. Miami Heat (53-23), în ciuda unui start slab de  s-au impus în faţa celor de la New York Knicks (33-45) în urma unei performanţe excelente a lui LeBron James (38 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări). J.R. Smith a înscris 32 de puncte pentru Knicks, marcând nu mai puţin de 11 aruncări de 3 puncte din cele 22 de încercări (record NBA). Indiana Pacers (53-25) este o echipă în cădere liberă. Atlanta Hawks (34-42) nu le-a dat nicio şansă, impunându-se chiar în Indianapolis cu 107-88. Gazdele au realizat un record negativ în istoria francizei cu doar 23 de puncte înscrise în prima repriză a unui meci. Jeff Teague a înscris 25 de puncte în oraşul său natal. În urma acestor două rezultate, este foarte probabil ca Miami Heat să termine sezonul regulat pe locul 1, iar New York Knicks să nu se califice în playoff.

Dallas Mavericks (47-31) obţin o victorie importantă şi muncită pe terenul celor de la Sacramento Kings (27-50) şi rămân pe locul 7 în conferinţa de Vest. Monta Ellis a marcat 23 puncte, în timp de Rudy Gay şi DeMarcus Cousins au avut împreună 60 de puncte. Phoenix Suns (46-31) îi înving şi pe cei de la Oklahoma City Thunder (55-21) pentru a rămâne pe locul 8 şi pentru a arăta că ei sunt povestea frumoasă a acestui sezon şi merită calificarea în playoff. Goran Dragic a avut 26 de puncte, în timp de Kevin Durant a înscris 38 de puncte pentru a doborî recordul lui Michael Jordan, după ce ieri l-a egalat. Memphis Grizzlies (45-32), principala urmăritoare a celor două echipe menţionate mai sus, au cedat fără drept de apel pe terenul liderilor de la San Antonio Spurs (60-17), echipa lui Gregg Popovich fiind prima care atinge borna de 60 de victorii în acest sezon.

Deşi au avut un avantaj de 17 puncte la pauză, Houston Rockets (51-25) au ajuns într-o situaţie dificilă şi au reuşit să învingă după prelungiri echipa vizitatoare, Denver Nuggets (33-44). James Harden a explodat din nou pentru 32 de puncte şi 10 pase decisive, în timp ce Omer Asik a înregistrat 18 puncte şi 23 de recuperări. În celelalte meciuri ale serii, Los Angeles Clippers (55-23) au câştigat uşor bătălia locală cu Los Angeles Lakers (25-52), Golden State Warriors (48-29) s-au impus fără probleme pe teren propriu cu Utah Jazz (24-53), iar Portland Trail Blazers (50-28) i-au învins pe cei de la New Orleans Pelicans (32-45).

Scurt rezumat video al zilei:


Top-ul celor mai frumoase faze:

*Foto: Bleacher Report

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!