Mihai Silvășan: „Sunt foarte mândru de felul în care am luptat în a doua repriză”
2 ore în urmăDebut modest pentru Isiah Osborne în maioul lui Rapid București
2 ore în urmăVictorie pentru UCAM Murcia în fața lui Gran Canaria
2 ore în urmă''Acvilele'' au cedat în fața Poloniei în sala Transilvania
14 ore în urmăU-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
14 ore în urmă
Noaptea de joi spre vineri (23.05) a adus meciul doi al finalei Conferinței de Vest dintre OKC Thunder și Minnesota Timberwolves din NBA. Campioana sezonului regulat a reușit să bifeze un nou succes clar, 118-103, și s-a desprins la un scor general de 2-0.
OKC a început meciul în forță, cu un parțial de 6-2. Edwards a pus piciorul pe accelerație și a echilibrat jocul, iar tripla lui McDaniels i-a trecut în avantaj pe oaspeți, 12-13. Shai Gilgeous-Alexander, MVP-ul sezonului în NBA, și-a intrat în ritm și a adăugat șase puncte consecutive, susținut de Williams și Dort, care au contribuit cu câte cinci puncte, iar diferența ajunsese la trei posesii. Minnesota s-a regăsit spre final și a mai redus din ecart, 29-25.
Timberwolves au preluat inițiativa în startul actului secund și, cu un parțial de 12-5, s-au reinstalat la conducere. Caruso a strâns rândurile pentru gazde și le-a tăiat elanul oaspeților. Gilgeous-Alexander a revenit în forță și a refăcut diferența de două posesii cu patru puncte consecutive. Canadianul a rămas extrem de activ și în ultimele minute, punând șapte pun cte care le-au asigurat liniștea celor de la Thunder la pauza mare, 58-50.
La revenirea de la vestiare, Minnesota a reușit un parțial de 7-0 condus de Randle, readucând speranțele fanilor. Thunder, cu Williams și Gilgeous-Alexander în prim-plan, nu le-au permis o revenire completă și au refăcut rapid o diferență de trei posesii. Oaspeții au avut o cădere vizibilă, iar OKC a profitat cu momente de joc excelente pe contraatac. Finalul sfertului a curs într-o singură direcție, iar cu doar 10 minute rămase de jucat scorul era 93-71.
În ultimul act, echipa condusă de Anthony Edwards a pornit promițător, marcând nouă puncte care mai reduceau din handicap, însă speranțele rămâneau minime. OKC a tratat jocul mai relaxat, iar Minnesota a reușit să se apropie până la 10 puncte. Totuși, finalul sfertului a fost liniștit, fără schimbări majore, iar victoria a revenit clar lui OKC, 118-103.
Shai Gilgeous-Alexander a fost MVP-ul întâlnirii (38 de puncte, 3 recuperări, 8 pase decisive), Jalen Williams l-a urmat (26 puncte, 10 recuperări, 5 assist-uri), iar Chet Holmgren a încheiat cu (22 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive).
De cealaltă parte, Anthony Edwards a fost principalul marcator (32 puncte, 9 recuperări, 6 pase decisive), urmat de Jaden McDaniels (22 puncte, 2 recuperări) și Nickeil Alexander-Walker (17 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive).
Următoarele două meciuri ale seriei din finala Conferinței de Vest, care pot fi decisive, vor avea loc pe terenul celor de la Minnesota Timberwolves, pe 27 mai, ora 3:30, și 29 mai, ora 3:30.
*Foto:Facebook/OKC Thunder
Shai Gilgeous-Alexander depășește recordul lui Wilt Chamberlain
VIDEO. Moment istoric în NBA: Bam Adebayo a marcat 83 de puncte în meciul c...
Shai Gilgeous-Alexander câștigă un duel epic cu Nikola Jokic, după două tri...
Shai Gilgeous-Alexander câștigă un duel epic cu Nikola Jokic, după două tri...
Reacțiile starurilor și legendelor din NBA, după ce Bam Adebayo a depășit p...
VIDEO. Moment istoric în NBA: Bam Adebayo a marcat 83 de puncte în meciul c...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!