Stiri

Premiul de MVP al All-Star Game va fi redenumit în cinstea lui Kobe Bryant

În ultimii ani, All-Star Game a devenit din ce în ce mai mult un show, iar interesul jucătorilor nu a mai fost de a câștiga, ci de a face spectacol. Defensiva a dispărut din „meciul vedetelor” și astfel s-a ajuns la niște scoruri uriașe, însă lipsite de miză.

Înainte, când în All-Star Game erau baschetbaliști precum Michael Jordan, Kobe Bryant, Allen Iverson, Kevin Garnett sau Tim Duncan, confruntările erau mult mai strânse și aceștia se străduiau să joace la nivel maxim de intensitate.

Din diverse motive, miza prea mică, frica accidentărilor și schimbarea mentalității, noua generație nu a mai dat o așa mare importanță scorului final din All-Star Game, ci s-au concentrat doar pe a face spectacol, pe a înscrie de la distanță sau prin slam-dunkuri dificile.

Însă, situația s-ar putea schimba încă de la această ediție. În cursul nopții precedente, Adam Silver, comisarul NBA, a anunțat că premiul de MVP al All-Star Game va fi redenumit în cinstea lui Kobe Bryant, care și-a pierdut viața în urmă cu trei săptămâni, într-un cumplit accident aviatic.

Bryant a fost selectat de 18 ori în All-Star Game și a reușit să obțină de patru ori distincția de MVP a „partidei vedetelor”. Cvintuplul campion NBA a tratat fiecare joc ca pe o finală de campionat și a decis să nu respecte regulile nescrise ale acestui eveniment, practicând o apărare foarte agresivă.

Ca dovadă stă All-Star Game-ul din 2001, organizat în MCI Center din Washington D.C. După un final extrem de disputat, selecționata din Est s-a impus cu scorul de 111 la 110 împotriva adversarei din Vest. Allen Iverson a terminat cu 25 de puncte, fiind numit MVP, în timp ce Kobe Bryant a adunat 19 puncte și 7 pase decisive.

Așadar, dorința de a-l onora pe Kobe Bryant și de a câștiga primul premiu de All-Star Game Kobe Bryant MVP i-ar putea motiva pe jucători să evolueze la o intensitate mult mai ridicată și să le ofere suporterilor o confruntare adevărată.

Tot în cinstea fostului jucător al lui Los Angeles Lakers, oficialii NBA au schimbat formatul celui mai important eveniment din All-Star Weekend. Acesta va avea loc duminică noaptea, de la ora 03:00, în direct pe Telekom Sport.

*foto: Kevork Djansezian/AP Photo, Dennis Wierzbicki/USA Today Sports

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!