Saša Borovnjak este noul pivot al celor de la SCM Timișoara
15 ore în urmăBogic Vujosevic, prestație reușită în victoria Austriei cu Bulgaria
16 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria contra Ungariei: „Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”
16 ore în urmăCSO Voluntari și-a încheiat campania de achiziții, după înregimentarea lui Solomon Young
16 ore în urmăMihai Măciucă, MVP-ul victoriei cu Unagria: „Pentru noi este numai începutul”
17 ore în urmăLos Angeles Clippers a câștigat la limită, 111-110, duelul cu rivala Los Angeles Lakers, coșul victoriei venind cu patru secunde rămase până la final din partea lui Reggie Jackson.
Lakers s-a aflat la conducere în primele momente ale întâlnirii (7-4) și după mai multe momente de egalitate, Clippers a terminat în față sfertul inaugural, 28-26. Echilibrul a persistat, scorul devenind egal din nou (33-33), de unde Lakers s-a putut duce la două posesii în față, 40-36, dar Clippers a întors și a condus aproape în permanență ultima parte a primei reprize, pentru 60-54 la pauză.
Diferența a crescut la +17 la un moment dat în sfertul al treilea, 84-67, parțial controlat de Clippers în totalitate, avansul fiind constant peste 10 puncte. Lakers a prins un run de 11-0 prin care ecartul s-a redus la 94-90 și ulterior fosta campioană NBA a preluat conducerea la 105-104.
Cu patru secunde până la final, când Lakers era în față (110-109), Reggie Jackson a finalizat cu lay-up un atac și a adus victoria celor de la Clippers, 111-110.
Marcus Morris a totalizat 29 de puncte și 7 recuperări pentru Clippers, urmat de autorul reușitei care a decis partida, Reggie Jackson (25 de puncte, 8 recuperări, 6 assist-uri). Anthony Davis a încheiat cu double-double (30 de puncte, 17 recuperări) pentru Lakers.
The Hawks break the Suns 11-game win streak 🙅♂️
— SportsCenter (@SportsCenter) February 4, 2022
Trae Young dropped 43 points in the dub. pic.twitter.com/disO3VSTob
Neînvinsă din 9 ianuarie, Phoenix a ajuns la o serie de 11 victorii din acel moment, perioada bună oprindu-se împotriva lui Atlanta Hawks.
Suns a fost în față pe tabelă până la 14-12 în sfertul inaugural și apoi iar la 26-25, Atlanta terminând parțialul cu 32-30. Ulterior s-a ajuns la +10 în favoarea lui Hawks, 62-52, însă până la pauză Phoenix a recuperat din diferență, 64-61.
Cu un run de 10-2, Phoenix revenea la conducere pentru câteva momente, 68-66, dar Atlanta a recuperat rapid și s-a dus din nou la +10, scor 95-85. Avantajul de pe tabelă avea să crească pentru Hawks în ultimul sfert, ajungându-se cel mult la 106-92, în cele din urmă partida terminându-se cu 124-115.
The Hawks defeated the Suns 124-115, snapping Phoenix's 11-game winning streak. It remains remarkable that Trae Young is only 23 years old. They're 4-0 when I attend, so maybe I should come more often.
— Gabe Burns (@GabeBurnsAJC) February 4, 2022
Trae Young a reușit să pună 43 de puncte în dreptul Atlantei, iar cel mai bun marcator pentru Phoenix a fost Devin Booker, cu 32 de puncte.
Hawks ajunge la 25-26 record în Conferința de Est, unde este pe locul 10, în vreme ce Suns are 41-10, rămânând pe primul loc în Vest și cu cel mai bun record din NBA.
Celelalte rezultate ale serii din NBA:
Detroit Pistons – Minnesota Timberwolves 117-128
San Antonio Spurs – Miami Heat 95-112
Toronto Raptors – Chicago Bulls 127-120, după o repriză de prelungiri
Golden State Warriors – Sacramento Kings 126-114
*foto: nba.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!