Stiri

San Antonio Spurs a cucerit al 5-lea trofeu NBA din istorie

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
16.06.2014

Meciul 5 al finalei NBA dintre San Antonio Spurs și Miami Heat a adus pentru formația texană cel de-al 5-lea trofeu Larry O’Brian. Echipa condusă de Gregg Popovich și-a luat revanșa astfel după ce în sezonul trecut au pierdut în ultimul act tot în fața lui Miami Heat.

Meciul 5 al finalei, în care Heat a jucat cu sabia lui Damocles deasupra capului, a fost început foarte bine de băieții lui Erik Spoelstra și în special de LeBron James. După 3 minute de joc, Miami Heat avea pe tabelă un sec 8-0 iar 6 din acest puncte au venit pe mână lui James. Spurs nu și-a revenit deloc iar la jumătatea primului act, scorul era 19-5 pentru oaspeți iar James își dublase punctele avute după primele minute ale jocului. Finalul de sfert inaugural a aparţinut lui Spurs care a redus din handicap și termina primele 12 minute ale partidei cu dezavantaj de doar 7 puncte, scor 22-29. Duncan și compania a avut nevoit de doar încă o jumătate de sfert pentru a prelua pentru prima dată conducerea. Kawhi Leonard și-a dus echipa în avantaj după o recuperare și un contraatac finalizat cu coș de 3 puncte, pentru scorul 37-35. Acel moment a fost practic declicul partidei. San Antonio Spurs a pus stăpânire pe joc iar până la pauză a reușit să întoarcă diferența de 7 puncte în favoare ei, scor 47-40.

Mills, Ginobili și Leoanard au ieșit extrem de montaţi de la cabine și au extins avantajul lui Spurs la 20 de lungimi diferență. Într-un interval de două minute, Miami Heat a încasat patru coșuri de la mare distanță, 3 venite din mâna lui Patty Mills și unul venit de la Manu Ginobili. A fost momentul în care partida era ca și tranșată iar fanii prezenți la AT&T Center erau gata de sărbătoare. Raidul ofensiv al lui San Antonio Spurs a continua până la finalul actului trei iar înainte cu un minut de încheierea acestuia, același Patty Mills a consemnat cea mai mare diferență de scor a partidei, de 22 de puncte după un alt coș de la mare distanță. Ultimul sfert nu a mai contat decât pentru statistică. Spurs și-a nu a dat semne de slăbiciune iar datorită jocului bun în ofensivă al lui Tony Parker a reușit chiar să-și conserve avantajul, pentru a se impune în final cu scorul 104-87.

Kawhi Leonard a fost din nou cel mai bun om al confruntării. Extrema în vârstă de 22 de ani a terminat partida cu 22 de puncte, 10 recuperări, o intercepție și un capac. Manu Ginobili a avut și el o partidă excelentă, încheiată cu 19 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive. Patty Mills a fost surpriza plăcută a lui Popovich, conducătorul de joc australian aducând echipei sale 17 puncte, o recuperare și 2 pase decisive. Tony Parker a încheiat partida cu 16 puncte în timp ce veteranul Tim Duncan a strâns 14 puncte şi 8 recuperări.

LeBron James a fost jucătorul numărul unu pentru Miami şi practic singurul care a creat probleme. „The King” a avut o linie statistică cu 31 de puncte, 10 recuperări, 5 pase decisive și 2 capace. Chris Bosh a avut a doua performanță de la Heat cu 13 puncte și 7 recuperări, în timp ce Dwyane Wade a dezamăgit din nou, reușind doar 11 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă în 36 de minute în care s-a aflat pe parchet.

Așadar San Antonio Spurs și-a trecut în palmares al 5-lea trofeu NBA, acesta revenind la AT&T Center după o pauză de șapte ani. Două dintre acestea au fost câștigat în fața unor formații la care a evoluat LeBron James. De-a lungul finalelor NBA, LeBron James are un record de 5 victorii și 11 înfrângeri atunci când a avut drept adversar formația din Texas.

foto: NBAE/Getty Images

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!