Pentru prima oară în actuala stagiune, CSM Oradea a avut șapte străini pe foaia de joc
4 ore în urmăCSO Voluntari câștigă cu mari emoții duelul cu TalTech, după o repriză de prelungiri
5 ore în urmăCSM Oradea trece de Cedevita Zagreb pentru prima victorie în Top 16 din Europe Cup
5 ore în urmăȘoc pentru Euroligă: Cel mai titrat club de pe continent, aproape de a deveni una dintre fondatoarele NBA Europe
6 ore în urmăCum și-a motivat John Jenkins plecarea de la Vâlcea: „Am soție și trei copii acasă”
10 ore în urmăSan Antonio Spurs devine prima echipă din NBA care a avut într-un meci 13 jucători pe parchet care să termine partida cu cel puțin o pasă decisivă. Acest fapt s-a consumat în partida câștigată cu scorul 101-122, de texani pe terenul celor de Cleveland Cavaliers. Gregg Popovich a folosit toți jucători de care a dispus la această partidă, toți terminând cu minim un asist. De asemenea toți cei 13 sportivi au încheiat și cu cel puțin o recuperare iar dacă Jeff Ayres reușea să înscrie vreun punct, atunci toți jucătorii bifau minim o unitate la cele mai importante capitole statistice.

În această perioadă, San Antonio Spurs tocmai și-a asigurat cel de-al 17-lea sezon consecutiv cu bilanț pozitiv. Din 1997, de când Tim Duncan s-a alăturat grupării texane, aceștia au avut doar sezoane de succes. În acest moment San Antonio Spurs ocupă poziția secundă în Conferința de Vest cu 44 de victorii și 16 înfrângeri.
foto: courierpress.com
MVP-ul Campioantului European a fost suspendat pentru trei meciuri
Șoc pentru Euroligă: Cel mai titrat club de pe continent, aproape de a deve...
Noi detalii despre NBA Europe. Evaluări de peste un miliard de dolari pentr...
Șoc pentru Euroligă: Cel mai titrat club de pe continent, aproape de a deve...
Egor Demin, noul idol din Barclays Center, călit în bătăliile de la juniori...
Motivul neobișnuit pentru care un meci din NBA a fost amânat
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!