Nighael Ceaser bifează o nouă evoluție convingătoare în victoria cu KK Split
16 minute în urmăDarius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am așteptat această oportunitate”
36 minute în urmăMihai Silvășan: „Am controlat jocul, am pasat bine mingea, am marcat 105 puncte”
1 oră în urmăAvancronica meciurilor decisive pentru calificarea la Final Eight-ul Cupei României
1 oră în urmăDuane Washington a doborât un record deținut de Daron Russell în Liga Adriatică
14 ore în urmă
Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost marcată de nu mai puțin de șapte partide pline de spectacol. Cel mai așteptat meci al serii a fost, fără îndoială, confruntarea dintre San Antonio Spurs și Milwaukee Bucks, cu vedetele celor două echipe în prim-plan. Formația din Texas a reușit să obțină primul său succes după meciurile de la Paris, impunându-se cu un impresionant 144-118.
Partida a debutat într-un echilibru total, cu ambele echipe oscillând la conducere, dar fără a-și crea un avantaj solid, astfel că după primele 12 minute tabela a indicat 35-35. Echilibrul s-a menținut și în sfertul secund, unde diferența maximă înregistrată a fost de două posesiuni, iar la pauza mare s-a intrat cu 70-71.
Spurs au turat motoarele la revenirea de la cabine și au defilat cu triplele lui Wembanyama, având înaintea actului decisiv un avantaj confortabil, 115-101. Formația din Texas a fost net superioară și în ultimul act, pe care l-a dominat autoritar, neavând nicio problemă în adjudecarea victoriei, care a venit cu 144-118.
Confruntarea mult așteptată dintre superstarurile Giannis Antetokounmpo și Victor Wembanyama a fost un adevărat spectacol, cei doi terminând și ca principali marcatori ai partidei. Francezul lui Spurs a impresionat cu 30 de puncte, 14 recuperări și 6 capace, în timp ce omologul său a adunat 35 de puncte, 14 recuperări și 6 assist-uri, site-urile de specialitate acordându-le o notă de 8 amândurora pentru prestație.
Keldon Johnson și-a ajutat echipa să obțină victoria cu 24 de puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive, iar Stephon Castle a contribuit cu 20 de puncte, 8 recuperări și 6 assist-uri. Pentru Milwaukee Bucks, Damian Lillard s-a remarcat cu 22 de puncte, 3 recuperări și 7 assist-uri, urmat de Khris Middleton, care și-a trecut în cont 21 de puncte și 4 recuperări.
San Antonio Spurs reușește astfel să își ia revanșa în confruntările directe cu Milwaukee Bucks, punând capăt unei serii de patru înfrângeri consecutive, cea mai categorică venind pe 23 martie, cu un scor de 130-94.
Milwaukee Bucks, în ciuda acestui insucces, se menține pe un onorabil loc 4 în Conferința de Est, cu un bilanț de 26-20. De partea cealaltă, San Antonio Spurs rămân în subsolul clasamentului în Conferința de Vest, pe poziția a 12-a, cu un record de 21-24.
Rezultatele complete din NBA în noaptea de vineri spre sâmbătă:
*foto: Facebook/NBA
New York Knicks a trecut de San Antonio Spurs în finala Cupei NBA
New York Knicks a trecut de San Antonio Spurs în finala Cupei NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!