Final 8. Oradea Arena va găzdui meciurile din Cupa României
6 ore în urmăApropiat al lui Jonathan Kuminga, acuzat că „fura” mâncare din loja familiilor de la Golden State Warriors
7 ore în urmăCe suspendări au primit jucătorii implicați în bătaia de la meciul dintre Pistons și Hornets
7 ore în urmăFinal 8 Oradea. Radiografia minutelor în care U-BT Cluj a jucat cu doi autohtoni pe parchet în EuroCup
7 ore în urmăFinal 8 Oradea. Nucleele de jucători autohtoni din angrenajul celor opt sfertfinaliste
8 ore în urmă
Team LeBron s-a impus în fața lui Team Durant în NBA All-Star Game 2022 de la Cleveland în noaptea de duminică spre luni (21.02), coșul care a încheiat meciul, cu 163-160, fiind reușit de LeBron James.
Au fost 10 schimbări la conducerea partidei și de 12 ori s-a consemnat rezultat de egalitate în acest duel de gală, Team LeBron câștigând sfertul inaugural cu 47-45. Apoi, Team Durant a replicat cu 49-46 în sfertul al doilea, iar în cel de-al treilea parțial a fost egalitate, 45-45.
Jocul s-a disputat similar precedentelor ediții, în sfertul patru fiind o limită de puncte marcate și nu de timp de joc. Scorul era 139-138 în favoarea Team Durant, prima echipă care ajungea la 163 de puncte marcate urmând să fie declarată învingătoare.
LeBron is now 5-0 in this new All-Star Game format. He called game.
— SLAM (@SLAMonline) February 21, 2022
(via @NBAUK) pic.twitter.com/amyWXjZL7p
Team LeBron a punctat de cinci ori de la 152-152 încolo și s-a apropiat de victorie, scorul devenind 161-160. LeBron James a decis întâlnirea de la Cleveland (163-160), însă Steph Curry a fost primit titlul de MVP al partidei.
NBA All-Star Game MVP.
— Bleacher Report (@BleacherReport) February 21, 2022
16 threes. None other than Stephen Curry. pic.twitter.com/pTnd6gSayL
Curry a terminat cu 50 de puncte (16 aruncări de trei puncte precise, record în All-Star Game), secondat de Giannis Antetokounmpo (30 de puncte, 12 recuperări). Pentru Team Durant principalul marcator a fost Joel Embiid (36 de puncte, 10 recuperări).
În acest format al All-Star Game, LeBron James are cinci victorii din tot atâtea posibile.
*foto: nba.com
All-Star Game NBA 2026: Probele și participanții din ediția de anul acesta
Kristaps Porzingis, menționat de mai multe ori în „Epstein Files”
Cu ce s-a ales până la urmă Dallas Mavericks, după ce a renunțat la Luka Do...
All-Star Game NBA 2026: Probele și participanții din ediția de anul acesta
Cu ce s-a ales până la urmă Dallas Mavericks, după ce a renunțat la Luka Do...
Kristaps Porzingis, menționat de mai multe ori în „Epstein Files”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!