Stiri

Wembanyama, MVP-ul lui San Antonio Spurs la prima apariție din playoff-ul NBA

Francezul Victor Wembanyama a debutat cu succes în meciul cu Portland Trail Blazers din play-off-ul NBA. El și-a condus echipa spre prima victorie a seriei. Spurs nu mai ajunsese în această fază a competiției din 2019, iar din 1999 până atunci, cu Gregg Popovich pe banca tehnică, a realizat toate performanțele. Alături de Popovich, formația din San Antonio a câștigat 5 titluri de campioană.  

În 2020, Spurs au încheiat un record de 22 de calificări consecutive în play-off. Wembanyama a fost liderul lui Spurs din acest sezon și cel mai valoros jucător al ultimei partide, în care a marcat 35 de puncte, cu 5/6 de la distanță înscrise. El a mai avut 5 recuperări, 2 capace și o pasă decisivă.

Vedeta lui Spurs a avut un întreg sezon de poveste. El a ajuns printre candidații finali la premiul de MVP și la cel de cel mai bun apărător al anului. El a fost selectat în echipa de All-Star pentru a doua oară, în acest sezon.

La debut, Wembanyama a marcat 21 de puncte în prima jumătate, iar în sfertul al treilea nu a înscris niciun coș, în timp ce în ultimul act și-a trecut în cont încă 14 puncte. În această victorie s-a remarcat și cel care a câștigat titlul de cel mai bun debutant în sezonul 2024/25, Castle. El a avut 17 puncte, 7 pase decisive și 7 recuperări. De’Aaron Fox a avut și el o contribuție semnificativă; el a marcat 17 puncte și a mai avut 5 recuperări și 8 pase decisive.

De la Trai Blazers, Deni Avdija a fost cel mai bun marcator cu 30 de puncte. El a avut și 10 recuperări, care l-au ajutat să obțină un double-double, dar și 5 pase decisive, un capac și o intercepție. El a fost ajutat în mod real doar de Henderson la capătul ofensiv, care a înscris 18 puncte. Cei doi s-au aflat tot la meciul de debut în play-off.

Mitch Johnson, antrenorul lui Spurs, a venit cu declarația după meci și a vorbit pe scurt despre ce a fost important pentru echipa lui:

„Anul acesta am avut parte de multe premiere. Evident, aceasta se află în fruntea listei când vine vorba de o victorie în play-off, dar cred că echipa noastră a reușit să ia totul cu calm și să se concentreze pe momentul prezent și pe ceea ce avem de făcut.”

Acestea sunt toate rezultatele din jocurile de play-off de până acum:

Conferința de Est

  • Orlando Magic 112 – 101 Detroit Pistons 
  • Boston Celtics 123 – 91 Philadelphia 76ers
  • New York Knicks 113 – 102 Atlanta Hawks
  • Cleveland Cavaliers 126 – 113 Toronto Raptors

Conferința de Vest

  • Oklahoma City Thunder 119 – 84 Phoenix Suns
  • San Antonio Spurs 111 – 98 Portland Trail Blazers
  • Denver Nuggets 116 – 105 Minnesota Timberwolves
  • Los Angeles Lakers 107 – 98 Houston Rockets

*Foto: NBA.com

2 comentarii la aceasta stire:
  • West Petrom Arad jordan 23 :

    Nba
    Schimbați rapid rezultatele de la finalul articolului ca va faceți de râs!

    cu 3 săptămâni în urmă (20.04.2026)
    • Fenerbahce Alagöz Holding VictorPopescu88:

      NBA
      Mulțumesc, greșeala mea.

      cu 3 săptămâni în urmă (20.04.2026)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!