Stiri

Argentina învinge marea favorită Serbia și reușește calificarea în semifinalele CM 2019

Argentina a reușit o victorie neașteptată în primul sfert de finală al Mondialului din China. Pumele au reușit să treacă de Serbia, scor 97-87 și să obțină calificarea în semifinale, acolo unde va întâlni câștigătoarea dintre SUA și Franța.

Argentina a început mult mai bine partida. Chiar dacă au avut relativ repede probleme cu faulturile, sud-americanii au reușit cu un joc ofensiv spectaculos să înscrie adesea, cu Facundo Campazzo în rol de dirijor (6 puncte, 6 pase decisive în primele 10 minute). Argentina conducea astfel cu 12-4 după primele 3 minute. A urmat însă un joc mult mai agresiv al Serbiei, care a ajuns adesea la nivelul liniei de fault și în cele din urmă au egalat la 16. Campazzo a reușit un step back de la 3 puncte, Fjellerup a fost blocat spectaculos de Lucic iar un prim sfert foarte palpitant s-a încheiat cu 25-23 pentru Argentina, după un nou assist spectaculos al lui Campazzo pentru Gabriel Deck.

În sfertul secund, Vildoza și Garino au reușit un adevărat baraj de la 3 puncte cu care au stăvilit asaltul sârbilor, reușit în special prin vedetele Jokic și Bogdanovic. Astfel, Argentina a avut de mai multe ori un avantaj chiar și de 8 puncte, dar Nikola Jokic a reușit mereu să contribuie pentru sârbi, chiar și cu ultimul coș al primei reprize care a redus diferența la 5 puncte, scor 54-49 pentru sud-americani.

Bogdanovic a deschis repriza secundă cu un coș de 3. Facundo Campazzo a continuat însă recitalul, mai întâi cu un assist pentru veteranul Scola, apoi cu încă un coș de 3 puncte și o pasă pentru Brussino (63-57).  Luca Vildoza a dus avantajul la 7 puncte (66-59), dar Lucic a reușit apoi un  dunk spectaculos și un capac, pentru ca apoi Bjelica să înscrie un coș de 3 puncte spectaculos de pe un picior. Același Lucic a reușit o intercepție și Nemanja Bjelica a dus diferența la un singur punct pentru Argentina (66-65). Diferența s-a păstrat în ultimele 3 minute, iar Argentina a intrat înaintea ultimului sfert cu un avantaj de un punct, scor 68-67.

Sfertul patru a fost deschis de un coș de 3 al lui Marko Guduric care a dus Serbia în avantaj pentru prima oară după primul sfert (68-70). Scola a reușit un capac asupra lui Jokic, iar Garino a repus Argentina în avantaj cu un coș de 3 (71-70). A urmat apoi un nou coș de 3 puncte al lui Campazzo, căruia i-a răspuns Stefan Jovic cu un jumper de la libere (74-72). Același Garino a mai înscris încă o dată, de data aceasta călcând linia de 3, iar Serbia a cerut time out. Au urmat două coșuri din apropierea inelului ale lui Scola, dar și o recuperare ofensivă a lui Campazzo care au dus Argentina la nouă puncte (82-73), dar Bjelica a înscris un coș de 3 puncte la faza următoare. A urmat însă un and one al lui Laprovittola, care a readus Argentina la 9 puncte. Scola a reușit apoi un nou and one, dintr-un assist genial al aceluiași Campazzo, cu care a dus diferența 11 puncte (87-76). Laprovittola a reușit un assist printre picioarele lui Bjelica și veteranul Scola a mai înscris încă o dată. Cu 1:30 rămas, Laprovittola a comis un turnover, iar Bogdan Bogdanovic a reușit un coș uriaș de 3 puncte și a adus Serbia la 6 puncte (91-85). Campazzo a răspuns însă repede și Deck a reușit un steal și un slam dunk cu care a dus Argentina iar la 10 puncte (95-85). Scor final 97-87 și Argentina reușește calificarea în semifinale.

Veteranul Luis Scola a marcat 20 de puncte cu 5 recuperări, în timp ce Facundo Campazzo a reușit un double-double și a adunat 18 puncte, 12 pase decisive și 6 recuperări. De asemenea, Patricio Garino a înscris 15 puncte și Luca Vildoza 11.

De partea cealaltă, Bogdan Bogdanovic a înscris 21 de puncte, Nemanja Bjelica 18 puncte cu 7 recuperări, Nikola Jokic a adunat 16 puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive, în timp ce Vladimir Lucic a înscris și el 12 puncte.

Argentina a reușit un procentaj excelent de la 3 puncte (12/27 – 44%) și a reușit astfel să limiteze avantajul taliei pe care îl avea Serbia (29 – 42 la recuperări pentru europeni, 8-18 ofensive). Chiar dacă s-au prezentat la Mondial cu 6 jucători mari, Sasha Djordjevic i-a folosit pe Milutinov, Marjanovic și Raduljica mai puțin de 10 minute în total. De asemenea, meciul modest făcut de Serbia în ofensiva, în ciuda celor 87 de puncte înscrise, se vede și în raportul paselor decisive (17) per turnovers (16). Asta în contextul în care ex-iugoslavii erau de departe echipa cu cel mai bun joc de pase la acest turneu final.

Așadar, Argetina va intra în lupta la medalii, în timp ce Serbia urmează să joace pentru locurile 5-8. Cele două echipe își vor afla adversarul după sfertul de finală de miercuri, dintre SUA și Franța.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!