Programul și transmisiunile etapei a 14-a din Liga Națională de Baschet Masculin
41 minute în urmăŚląsk Wrocław, victorie importantă în campionatul Poloniei înaintea meciului cu U-BT Cluj
16 ore în urmăBC Dubai a ajuns la 10 victorii din tot atâtea posibile în Liga Adriatică
16 ore în urmăMaccabi Tel Aviv ajunge la cinci victorii la rând în Euroligă, după ce conducerea a negat demiterea antrenorului
23 ore în urmăMihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
1 zi în urmă
A fost aflată gravitatea accidentării suferită de Jayson Tatum în confruntarea cu Turcia. Team USA va fi nevoită să se descurce în următoarele două meciuri de la Campionatul Mondial fără jucătorul celor de la Boston Celtics, după ce acesta a suferit o entorsă la glezna stângă care îl va ține pe margine cel puțin până pe 9 septembrie, când va fi reevaluat.
Astfel, Gregg Popovich nu se va putea baza pe Tatum în confruntarea cu Japonia din prima fază a grupelor și în cea cu Grecia sau Noua Zeelandă din faza a doua. Rămâne de văzut dacă Jayson va primi undă verde din partea medicilor pentru a juca în meciul cu Brazilia din 9 septembrie.
În cele două partide jucate până acum la Mondial, Tatum a strâns medii statistice de 10.5 puncte, 7.5 recuperări, 2.5 pase decisive, 1.5 capace și o intercepție.
Team USA va evolua în fața Japoniei joi, 5 septembrie, de la ora 15:30.
*Foto: FIBA
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
Victorie facilă și revanșă pentru U-BT Cluj-Napoca în fața lui KK Split
Darius Miron: „A fost un meci pe care l-am tratat cu mare seriozitate. Am a...
Prestație solidă pentru Darius Miron în victoria lui U-BT Cluj în fața celo...
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!