Stiri Juniori U15 Feminin

CSU Sibiu primește vizita lui Dinamo

Iulian Floca

Iulian Floca
01.02.2013

CSU Atlassib Sibiu Sala Sporturilor Transilvania
sâmbătă, 2 februarie
ora 18:00
 
 

 

Sâmbătă, 2 februarie 2013, etapa a 20-a prilejuiește întânirea dintre CSU Atlassib Sibiu și CS Dinamo București, în sala Transilvania din Sibiu.

Se prefațează o partidă nu tocmai dificilă pentru CSU Sibiu, în compania ultimei clasate, care s-a întărit totuși cu trei jucători americani în perioada de transferuri din iarnă.

Echipa din Sibiu se prezintă în fața propriilor suporteri după o victorie foarte importantă împotriva lui BCM U Pitești, victorie de moral și care totodată îi păstrează pe sibieni în lupta pentru playoff. În schimb Dinamo a continuat în aceeași notă și a mai înregistrat și etapa trecută o înfrângere, de data aceasta în fața Craiovei.

CSU Sibiu ocupă locul 10 în campionat, la un punct în urma Energiei Rovinari, și la două puncte în urma locului 8 ocupat de Gaz Metan Mediaș. Dinamo în schimb este ultima clasată cu un total de 19 puncte, obținute în tot atâtea partide disputate.

Meciul va fi arbitrat de Vlad Potra, Alexandru Anica și Adrian Habor, iar observatorul prezent la meci va fi Luca Mihail Badea.

În cele 17 întâlniri consemnate ale celor două echipe, CSU Sibiu a triumfat de 12 ori, iar Dinamo doar de 5 ori.

Cu siguranță sibienii pleacă cu prima șansă, dar vor trata meciul cu maximă seriozitate, deoarece fiecare punct pierdut îi poate costa foarte mult pe elevii lui Perisic.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!