Stiri Juniori U15 Feminin

Energia își adjudecă prima victorie în play-out

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
10.04.2013


Meciul 1

92-71

12-12, 33-23, 24-14, 18-22



Statistica meciului

Energia Rovinari s-a impus seara trecută în fața oponentei sale din play-out, Dinamo București. Astfel, meciul 1 a fost adjudecat de către gazde cu scorul de 92 la 71, într-un meci în care trupa lui Radu Stroescu a dominat de la un capăt la celălalt.

Confruntarea a demarat greu, ambele formații confruntându-se cu probeleme la finalizare. Astfel, primele puncte pe tabela de marcaj au aparținut gazdelor, dupa mai bine de un minut și jumătate de secetă. Chiar și așa, amfitrionii și-au impus greu ritmul, terminând actul întâi la o diferență de doar 5 puncte. Nu același lucru putem spune și de sfertul secund, în care oaspeții au suferit la capitolul apărare, primind 33 de puncte, însciind însă 23.

Cea de-a doua secvență a meciului a curs în favoarea amfitrionilor, care și-au mai adăugat 42 de puncte în cont. Dacă în sfertul trei defensiva elevilor gorjeni s-a dovedit ceva mai agresivă, încă din debutul actului cu numărul 4, tehnicianul echipei din Tg-Jiu a ales să introducă treptat rezervele, lucru care nu a afectat cu nimic ecartul de 20 puncte pe care titularii Energiei reușiseră să îl stabilizeze. Jocul s-a desfășurat într-un ritm rapid, bazat pe finalizări mai mult de sub panou pentru amfitrioni, oapseții optând pentru aruncările din spatele semicercului, manieră prin care au și închis tabela de marcaj la scorul favorabil gazdelor de 92 la 71

Din punct de vedere statistic, echipa Energiei a fost net superioară formației din Capitală la toate capitolele, exceptând însă pe cel al greșelilor neforțate, unde s-a consemnat egalitate la 17.

Remarcați ai partidei:

Energia Rovinari: Jay Wisseh: 22 puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive, 28 eff.; Milan Janjusevic: 15 puncte, 10 recuperări, o pasă decisivă, 17 eff.; David Steffel: 12 puncte, 7 recuperări, 2 pase decisive, 14 eff.

Dinamo București: Brian Fisher: 19 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă, 10 eff.; Dixon Spencer: 19 puncte, 8 eff.; Valdimir Mihai: 14 puncte, o recuperare, 2 pase decisive, 11 eff.

Meciul doi al acestei serii se desfășoară în cursul acestei seri, cu începere de la ora 19.00.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!