Stiri Juniori U15 Masculin

CSU Sibiu învinge la limită pe Neftchi Baku

CSU Sibiu învinge la limită pe Neftchi Baku

CSU Sibiu a reușit să câștige partida jucată în cadrul Memorialului Elemer Tordai contra lui Neftchi Baku. Gazdele au avut de recuperat un avantaj de 14 puncte în primul sfert, pentru a se impune la final cu scorul de 93-92.

Echipele de start:
Sibiu: Sledinschi, Zetos, Randolph, Roschnafsky, Edwards
Neftchi: Brown, Perkovic, Bey, Mamadov, Kenic

Startul de meci a fost unul cu garda jos, iar oaspeții au ajuns rapid la 13-6 pe tabelă. Chiar dacă antrenorul sibienilor a schimbat patru dintre cei cinci cu care a început meciul, jocul nu s-a schimbat și scorul a ajuns la 24-10. A urmat și primul time-out, după ce Bey a pus al 12-lea său punct pe tabelă. Presiunea pusă pe minge le-a adus sibienilor un run de 8-0, cu care au animat publicul prezent. Azerii au mai marcat doar două puncte, revenirea a continuat, iar primul act se încheia cu diferență minimă, 25-26.

CSU a deschis actul secund cu patru puncte la rând și a trecut pentru prima dată în avantaj. Echilibrul pe tabelă s-a menținut, cu gazdele la timonă pentru mult timp. Bey, revenit pe parchet, a schimbat conducerea. Gazdele aveau să încheie repriza în avantaj, 50-46.

Echipa de pe Cibin și-a continuat prestația bună și a dus pentru prima dată diferența la zece lungimi, după un four-point play al lui Zetos și o reușită a lui Randolph, după intercepție. Pe final de sfert terț, Neftchi a reușit să mai reducă din handicap, datorită eforturilor lui Green. Era totuși 74-68.

Elevii lui Vitaly Stepanovski, fost antrenor la Craiova, au deschis actul decisiv cu un parțial 11-4, prin care treceau în avantaj. Au urmat câteva schimbări la conducere, pentru ca totul să se decidă în ultimele două minute și jumătate. Kenic, cu o triplă, și-a dus echipa în avantaj cu 90 de secunde înainte de final. Au venit două libere marcate și de Brown, 92-89 pentru azeri. Randolph a incendiat finalul cu o acțiune ofensivă de efect și cu o intercepție care l-a dus la linia de pedeapsă. Le-a marcat pe ambele și a decis meciul, 93-92.

MJ Randolph a fost omul meciului cu 23 de puncte. Keith Stone a reușit 15 puncte. Au mai marcat: Zetos – 12 puncte, Blidaru – 11, Edwards – 10, Roschnafsky, Fîntînă – 9, Pratt – 3.

Bey a totalizat 31 de puncte pentru Neftchi, iar Kenic 18.

foto: YFT Shots

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!