Stiri Juniori U15 Masculin

LOTUL NAŢIONAL U18 MASCULIN. Programul de pregătire al Românei

Costin Marinescu

Costin Marinescu
19.06.2011

Naţionala României de juniori sub 18 ani se pregăteşte pentru participarea la Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă care va avea loc la Varna între 21 şi 31 iulie.

După ce a fost definitivat în urma unui trial de două zile, lotul României s-a deplasat la Tg. Secuiesc pentru un stagiu de pregătire ce se va încheia pe 24 iunie.

Pentru Olah&Co vor urma 3 zile libere după care vor face deplasarea la Piteşti unde vor continua pregătirile, de această dată alături de lotul naţional U20.

De pe 27 până pe 7 iulie vom fi la Piteşti unde, spre bucuria noastră, avem pregătire comună cu lotul U20. Vom face câteva meciuri de verificare cu acest lot, un adversar puternic pentru noi, lucru care ne avantajează, a declarat Florin Nini, antrenorul lotului U18, pentru totalbaschet.ro.

După stagiul de la Piteşti vor urma două meciuri de pregătire, pe 8 şi 9 iulie, cu naţionala similară a Bulgariei. Aceste partide şi cele contra lotului U20 vor fi singurele meciuri de pregătire pe care elevii lui Nini le vor susţine până la debutul competiţiei europene.

Vor urma apoi 10 zile de pregătire la Constanţa iar pe 20 iulie se va face deplasarea la Varna, pentru debutul Campionatului European.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!