Stiri Juniori U15 Masculin

TF U19 Feminin: CSU Brașov este campioana sezonului 2022/2023

TF U19 Feminin: CSU Brașov este campioana sezonului 2022/2023

Campionatul Național U19 Feminin a ajuns la final miercuri, 22 februarie, când s-a disputat ultimul joc al sezonului 2022/2023. CSU Brașov a trecut în finala întrecerii cu 73-65 de CS Olimpia București.

Jucătoarele Olimpiei au oferit un moment special înaintea debutului partidei, în timpul prezentării echipelor anunțându-se și retragerea echipamentului pe care l-a purtat Alessia Raiciu.

Brașovul a prins un run de 9-0 în decurs de câteva minute în primul sfert și s-a putut desprinde la 13-5, parțialul terminându-l cu un avantaj de șapte lungimi, 19-12. Diferența a devenit apoi una formată din două cifre, dar Olimpia București a putut să reducă din handicap și a venit la un moment dat la o posesie în spate, pentru ca la pauză CSU Brașov să conducă cu 34 la 30.

Sfertul al treilea a adus o prestație ofensivă reușită pentru cele două echipe, CSU Brașov având în mai multe rânduri un avantaj de 10 puncte, ecart din care Olimpia București a recuperat până la 47-45, scorul după 30 de minute fiind 63-51. Două minute a ținut formația bucureșteană echipa adversă fără coș marcat, diferența maximă în ultimul parțial fiind de 13 puncte și în cele din urmă CSU Brașov s-a impus cu 73 la 65, cucerind astfel trofeul în sezonul 2022/2023.

Alexia Frîncu s-a remarcat cu 20 de puncte, 9 recuperări și 7 pase decisive de la noua campioană, următoarele marcatoare fiind Delora Pricop (15 puncte, 17 recuperări), Ioana David (13 puncte, 8 assist-uri), Roxana Popovici (11 puncte, 5 recuperări) și Bianca Moroșanu (10 puncte, 4 recuperări).

În double figures pentru Olimpia au fost Bianca Georgescu (18 puncte, 9 recuperări), Mihaela Panait (13 puncte, 8 recuperări, 5 pase decisive, 5 intercepții) și Beatrice Bunescu (11 puncte, 8 recuperări, 3 assist-uri).

Finala mică s-a terminat cu victoria celor de la Sportul Studențesc București în fața lui CSȘ CSM Târgoviște, scor 64-57 (14-16, 17-11, 13-13, 20-17). Anisia Pușcașu a terminat cu double-double meciuri pentru medaliile de bronz (20 de puncte, 14 recuperări, 4 pase decisive), tot cu double-double fiind și lidera formației din Târgoviște, Ana Ivan (20 de puncte, 18 recuperări).

Clasamentul final în CN U19 Feminin arată astfel:

1. CSU Brașov

2. CS Olimpia București

3. Sportul Studențesc București

4. CSȘ CSM Târgoviște

5. CSU Oradea

6. CSȘ Nr. 4 Champions București

7. Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe

8. CSȘ Bega Timișoara

9. CSM VSKC Miercurea Ciuc

*foto: arhivă Dan Potor / sportsmedia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!