Stiri Juniori U15 Masculin

U-BT Cluj și CS Otopeni s-au înscris în EYBL

U-BT Cluj și CS Otopeni s-au înscris în EYBL

După ce Dan Dacian și LPS Bihorul Oradea au anunțat participarea în European Youth Basketball League, a venit rândul celorlalte două formații care au reprezentat România în sezonul precedent să își anunțe participarea în cadrul competiției internaționale.

Astfel, U-BT Cluj-Napoca și CS Otopeni se vor alinia la startul EYBL. 

Clubul clujean s-a înscris la două categorii de vârstă, U20, respectiv U15, în timp ce clubul ilfovean va participa doar la categoria de vârstă U16. 

Sezonul precedent în EYBL s-a desfășurat sub formă de turnee. Cel mai probabil și stagiunea 2020/2021 se va desfășura în același format, însă în contextul pandemiei de COVID-19 asupra competiției plutesc anumite incertitudini. 

De menționat faptul că ambele cluburi au optat pentru participarea la turneele finale ale Campionatului Național de juniori, evenimente ce se vor desfășura în aer liber, între 7 și 20 septembrie, la Ploiești. 

*foto: U-BT.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!