Stiri Juniori U15 Masculin

U17 Masculin: LPS Piteşti zdrobeşte în finală pe CSŞ Unirea Iaşi

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
05.06.2011

Duminică după-masă, la Sala Sporturilor Trivale din Piteşti, formaţia gazdă LPS Piteşti a învins în finală fără drept de apel pe CSŞ Unirea Iaşi, scor 94-58, devenind noua Campioană Naţională la categoria U17 masculin. În urma acestui rezultat, argeşenii s-au revanşat după înfrângerea din finala campionatului U16 masculin suferită anul trecut, în faţa ieşenilor, scor 66-73.

Practic, soarta meciului s-a decis încă din primul sfert la finalul căruia gazdele conduceau cu scorul de 28-11. Până la pauză ieşenii antrenaţi de Gabriel Clapon(foto) au redus din handicap, scor 33-46, însă nu au reuşit să revină cedând următoarele două sferturi la diferenţe de 13, respectiv 10 puncte, pentru ca la final tabela să indice un neverosimil 94-58 în favoarea piteştenilor. Cei mai buni marcatori de pe teren au fost Hortoglu, de la gazde, cu 24 de puncte şi 6 recuperări, respectiv Vlad Popovici, de la ieşeni, autor a unui double-double cu 19 puncte şi 10 recuperări.

În finala mică CSŞ Viitorul U Mobitelco Cluj-Napoca a obţinut medaliile de bronz învingând pe CN Aurel Vlaicu din Bucureşti, scor 62-55.

Clasament Final U17 Masculin
1. LPS Piteşti
2. CSŞ Unirea Iaşi
3. U Mobitelco Cluj-Napoca
4. CN Aurel Vlaicu Bucureşti
5. LPS Focşani
6. CSŞ Bega Timişoara
7. Cuadripol Braşov
8. Magic Champions

credit foto: baschetclubjunior.yolasite.com 

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe olimpia_kos :

    frumos articol
    si pe voi v-au cumparat turcii......de unde reiese ca Hortoglu a fost cel mai bun de la Pitesti?.....chiar nu stiti sa cititi o statistica?

    cu 12 ani în urmă (06.06.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Sabin Gherdan :

    @Olimpia
    Am schimbat un singur cuvant in material. Sper ca acum te-am impacat :D

    cu 12 ani în urmă (06.06.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!