Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
Marţi seară în Sala Universităţii din Oradea a avut loc cel de al 5-lea joc susţinut de România la Campionatul European U18 feminin Divizia A. Adversarul de marţi seară se anunţa a fi unul accesibil, Slovenia, acest lucru fiind întărit de faptul că până la ora jocului ambele echipe acumulaseră o singură victorie în patru jocuri disputate. Deşi a început destul de bine partida, reprezentativa tricoloră nu reuşit să se împună, cedând la doar 4 puncte, scor 57-53.
La finalul jocului Total Baschet a stat de vorbă cu una dintre cele mai bune jucătoare de la formaţia învingătoare, Alina Gjerkes. Sportiva născută în anul 1994 a declarat pentru site-ul nostru că partida "s-a rupt în momentul în care a interceptat o minge şi a înscris pe contra-atac".
A fost un meci greu, am avut emoţii însă am jucat bine şi totul s-a încheiat cu bine. Ştiam că ne va fi greu deoarece vom juca împotriva echipei gazdă însă ştiam că dacă jucăm în echipă, mai ales în atac, putem să învingem. Cred că partida s-a rupt în momentul în care eu am interceptat o minge şi am înscris pe contra-atac.
De asemenea Gjerkes, jucătoare ce a înscris 12 puncte împotriva României adăugând 9 recuperări, afirmă că jocul de mâine va fi unul mai greu decât cel de azi, însă nu imposibil.
Partida de mâine va fi una mai grea decât cea de azi, Turcia este favorită pe hârtie şi trebuie să jucăm foarte bine pentru a ne impune. Suntem foarte motivate şi credem că putem scoate un rezultat pozitiv.
În final extrema mică a Sloveniei, originară din Ljubljana, a spus că obiectivul naţionalei a fost evitarea retrogradării, iar odată îndeplinit sportivele joacă meci de meci fără nicio presiune.
Dacă vom ajunge în sferturile de finală va fi un succes imens. Nimeni nu se aşteaptă de la noi să realizăm acest lucru. Antrenorii şi Federaţia Slovenă de Baschet se aşteptau doar să rămânem în Divizia A, iar acum că obiectivul a fost atins ne jucăm şansa fără a avea nicio presiune.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!