Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
România a fost depășită de Lituania, scor 60-67, într-un meci contând pentru turneul rezervat locurilor 5-8 la Campionatul European U16 feminin - Divizia B, ediția 2011, de la Arad.
Echipa lui Mădălin Piperea a început mult mai bine decât a făcut-o împotriva balticelor la primul meci din grupa preliminară a acestei competiții, atunci când Lituania s-a impus cu scorul de 62-47. Astfel, la capătul primelor zece minute de baschet scorul a fost favorabil României, 20-12. Treptat, Lituania a pus stăpânire pe joc. Astfel, balticele au înscris 23 de puncte în actul al doilea, dar și România a punctat consistent pe tabela de marcaj în această perioadă. După 20 minute de joc tabela indica avantaj pentru gazde, scor 39-35.
Jocul ofensiv al României a început să scârțâie în sfertul 3, atunci când s-au consemnat doar opt puncte pe tabela de marcaj din partea compatrioatelor noastre. Drept consecință, Lituania a trecut la conducere, scorul la intrarea în secvența decisivă fiind de 53-47.
Ex-sovieticele au gestionat foarte bine finalul partidei reușind să se impună cu scorul de 67-60.
Învingătoarele au dominat la recuperări, raportul fiind de 64-42. Lituania a izbutit 24 recuperări ofensive în acest joc!
Lituania a avut o singură reușită de la distanță, dar tricolorele nu au replicat cu nimic la acest capitol. Ambele echipe au fost modeste de la linia de pedeapsă.
Balticele au pierdut de 28 ori posesia mingii, iar România a avut 19 mingi pierdute. De asemenea, tricolorele au fost superioare la intercepții (18-11).
Simina Laura Avram a totalizat 20 puncte, 9 recuperări, 9 capace și 3 intercepții, iar Iulia Pașca a adăugat 9 puncte, 7 recuperări și 6 intercepții.
În schimb, Dalia Belickaite a totalizat 21 puncte, 11 recuperări și 5 intercepții cu 6 mingi pierdute.
Duminică (21.08), România încheie participarea la Campionatul European U16 feminin de la Arad cu un meci pentru locurile 7-8, împotriva învinsei partidei dintre Portugalia și Ucraina.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!