Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

Campionatul European U18 feminin. Spania a luat bronzul

Adrian Micinic

Adrian Micinic
14.08.2011

Spania a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U18 feminin - Divizia A de la Oradea după victoria repurtată asupra Suediei în finala mică a competiţiei. Meciul desfăşurat la Arena Antonio Alexe s-a încheiat cu scorul de 85-69.

Mizând pe Amanda Zahui, Suedia a început partida excelent pe ambele faze ale jocului reuşind să se desprindă la 10-4 în primele patru minute de joc. Pivotul suedez a înscris 8 puncte în această perioadă şi a obţinut un uşor avantaj în duelurile directe cu Astou Ndour. Replica ibericelor nu s-a lăsat îndelung aşteptată, Inma Zanoguera şi Elena De Alfredo marcând de la semidistanţă respectiv trei puncte pentru a aduce primul avantaj echipei naţionale a Spaniei în minutul 6, scor 14-10. Conform obiceiului, indiferent de situaţia înregistrată pe tabela de marcaj, Zahui a fost retrasă pe bancă după jumătatea actului inaugural.
În pofida acestei modificări, Suedia a reuşit să restabilească egalitatea la 14. În continuare s-a mers cap la cap, ibericele terminând secvenţa la conducere prin libera Inmei Zanoguera. Scorul după zece minute era de 20-19.

Scandinavele au evoluat extrem de bine pe faza ofensivă în debutul celui de-al doilea sfert, scorul devenind 30-26 în favoarea Suediei după coşul Amandei Zahui, în minutul 14. Antrenorul Spaniei, Mendez a solicitat timp de odihnă pentru a întrerupe lipsa de inspiraţie a Spaniei la finalizare. Vilaro şi Yurena Diaz au restabilit egalitatea imediat după reluare, ibericele având în acel moment un ascendent asupra adversarului. Ndour a transforma o pereche de libere şi scorul era 32-30, în minutul 16.
Suedia nu se pierde, Linnea Frykbo şi Alice Nystrom marcând din acţiune pentru a schimba din nou conducere pe tabela de marcaj. În schimb, Diaz dă replica înaintea unei perioade de două minute în care tabela de marcaj nu a suferit nicio modificare. Vilaro şi Ndour au fost precise la linia de pedeapsă, iar Suedia nu reuşeşte să înscrie până la pauză, scorul după 20 minute fiind de 42-35.

Balart şi Diaz au marcat în debutul reprizei secunde pentru a duce avantajul Spaniei la zece lungimi pentru prima dată în finala mică. Zahui a replicat, dar Llobet nu a dat greş de la linia de pedeapsă. Astou Ndour izbuteşte o intercepţia şi câteva momente mai târziu finalizează voleibalând mingea în coş pentru a duce scorul la 51-40, în minutul 24.
Jocul defensiv al ibericelor a funcţionat excelent pe parcursul acestei perioade, scandinavele având mari probleme la controll mingii. Nici Spania nu a fost mult mai inspirată în faza de atac, înregistrând în această perioadă o serie de greşeli cânt se afla la faza de construcţie. Suedia a revenit la mai puţin de zece puncte în spate, dar Zahui a fost scoasă din joc după ce a comis a 4-a greşeală personală. Secvenţa a luat sfârşit cu Spania în avantaj, scor 59-50.

Ibericele au înscris mai multe aruncări de la semidistanţă şi distanţă pentru a se desprinde la 66-52, în minutuul 33, avantajul crescând un minut mai târziu la 15 lungimi moment în care antrenorul suedez a solicitat timp de odihnă.
La reluare Suedia se apropie la 11 lungimi prin reuşitele lui Zahui şi Vesterberg, dar Vilaro răspunde cu cinci puncte din aruncări de la semidistanţă şi distanţă. Balart a mai înscris pentru a duce diferenţa la 21 lungimi cu trei minute înainte de finalul jocului.
Diferenţa se menţinut până la final, ultimul cuvânt aparţinând lui Ellen Nystrom.
La final în teren a intrat şi Susana Bacete (nr.8), sportivă care a suferit o accidentare la mâna stângă în chiar primul meci de la Oradea.

Rezultatul final al partidei a fost de 85-69.

Diaz a avut 20 puncte, 5 pase decisive, Ndour a totalizat 15 puncte şi 9 recuperări, Balart a adăugat 15 puncte, 7 recuperări, Vilaro a izbutit 12 puncte, iar De Alfredo a terminat cu 11 puncte pentru Spania.

În replică, Zahui a avut 22 puncte, 4 recuperări, Asoro adăugând 10 puncte şi 11 recuperări.

Spania a totalizat opt victorii şi o înfrângere, dar a terminat pe locul 3. În schimb, Suedia a avut şase victorii şi trei înfrângeri, terminând competiţia pe 4.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!