Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
Naționala U16 feminin a suferit un nou eșec la Campionatul European - Divizia B, de la Tallin, Estonia. România a fost depășită de formația gazdă, scor 55-60.
Elevele Veronicăi Gavrilă au început bine desprinzându-se la șase lungimi pe parcursul primei secvențe. Lucrurile au continuat pe același făgaș, compatrioatele noastre intrând la vestiare la adăpostul unui avantaj de șase puncte, scor 32-24.
Situația s-a schimbat radical imediat după pauză. Estonia a realizat un parțial de 15-6 la capătul căruia a preluat conducerea pe tabela de marcaj, în minutul 26. Balticele au câștigat actul al 3-lea cu scorul de 24-10 și au început sfertul decisiv cu un parțial de 9-5 pentru a se desprinde la zece puncte, scor 57-47 cu cinci minute înainte de final. România a beneficiat de aportul solid al Paulei Lenart, jucătoare care a înscris cu trei minute înainte de final pentru a strânge scorul la 57-54, însă avea să fie cea mai mică diferență până la final. Estonia a fost mai atentă pe final, iar tricolorele nu au mai înscris din acțiune în ultimele 176 secunde de joc efectiv, astfel încât gazdele au obținut primul succes la acest turneu.
Lenart a totalizat 17 puncte (5/6 din acțiune și 7/8 la libere), 21 recuperări și 3 intercepții în 40 minute de joc pentru un indice de 40 la eficiență.
Teodora Neagu a adăugat 12 puncte cu 5 posesii pierdute. De cealaltă parte, Kadri Ann Lass a avut 18 puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive și 3 intercepții pentru Estonia.
Astfel, România înregistrează al 4-lea eșec la Campionatul European - Divizia B din Estonia și pe primul în cadrul turneului rezervat locurilor 13-15. Marți (17.07), cu începere de la orele 14:30, compatrioatele noastre întâlnesc Norvegia.
5 comentarii la aceasta stire:
revansa
cu 12 ani în urmă (16.07.2012) RaspundeCapul sus fetelor la urmatorul meci le vom bate
romania
cu 12 ani în urmă (16.07.2012) Raspundepaula daca jucai asa in meciurile cu Luxemburg si cu Bulgaria atunci alta ar fi fost situatia.
rusinos
cu 12 ani în urmă (17.07.2012) Raspundeo jucatoare nu face cat o echipa ,cat ar fi ea de buna,e o lectie ptr antrenori si federatie,nu facem nimic afara,vedeti la toate categoriile,avem un baschet bolnav,nu se intereseaza nimeni
esec dupa esec,toti sunt vinovati ,fetele asa sunt antrenate atat pot,se trage pe cateva fete pana la accidentare si apoi nu se mai aude nimic de ele ,nu mai sunt bune isi pun ghetele in cui,cui ii mai pasa de ele?,sunt atatea cazuri .rusine,bravo fetelor,aveti grija de voi,perseverati,suntem alaturi de voi,capul sus un sut in fund e un pas inainte.aveti incredere in voi.
Solutie
cu 12 ani în urmă (17.07.2012) RaspundePe viitor se poate infiinta un centru de performanta,de inalta performanta, unde jucatorii sa-si doreasca sa ajunga, unde sa fie admisi dar si eliminati, unde sa-si perfectioneze jocul de baschet, dar unde nici scoala sa nu fie neglijata. Finantarea se poate obtine atat de la stat cat si de la parinti , si doar cei f.buni sa poata avea parte de bursa de excelenta!
PARINTII SARACII
cu 12 ani în urmă (17.07.2012) Raspundeo propunere,buna,daca ar avea cineva urechi,sa auda,si dorinta ptr asa ceva,ar fi in beneficiul multor sportive care au potential dar nu sunt lucrate,nici la clubul de unde provin ,nici la lot,(acolo nici atat,dezinteres total,ptr munca cu sportivi)_dar si ptr baschetul romanesc in general.apropo,pentru acest esec,plateste cineva?,daca la cluburi nu plateste nimeni (normal ptr ei ),aici la loturi cred ca ar trebui,sa fie cu totul altceva,stiu si eu ,poate cer prea mult,doar traim in ROMANIA,AICI NIMENI NU DA SOCOTEALA DE NIMIC,O PIERERE DE TIMP NIMIC MAI MULT
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!