Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

Dan Berceanu despre CE U20: "La Târgovişte aveam probleme cu a doua sală şi cu cazarea"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
07.03.2013

O imagine cu sala de sport a Universităţii din Piteşti

Miercuri, Total Baschet a anunţat în exclusivitate faptul că Turneul final al Campionatului European U20 masculin Divizia B, programat iniţial la Târgovişte, se va desfăşura la Piteşti.

Informaţia a fost confirmată de către preşedintele Federației Române de Baschet, Dan Berceanu, cel care ne-a explicat de ce s-a luat această decizie.

În momentul în care se solicită un Campionat European, de obicei se face cu o perioadă mai lungă de timp înainte, şi tocmai de aceea, de multe ori, se întâmplă să se menţioneze ca organizator, în primă fază, un oraş care nu este cert. La Târgovişte aveam probleme cu cazarea, acolo e vorba de un public care este obişnuit cu baschetul feminin, iar astfel a apărut varianta Piteşti.

Am fost acolo, am văzut a doua sală, Universitatea din Piteşti, care este superbă, ceea ce la Târgovişte nu aveam, o a doua sală. Nu este mai mare ca sala "Trivale", e ceva mai mică, însă dispune de vestiare moderne, parchet, panouri, tot ce trebuie. Este o bijuterie. S-au purtat discuţii şi cu hotelierii şi urmează să discutăm contractele. Au mai fost cazuri când s-a schimbat locaţia, nu e prima oară.

Municipiul Piteşti a primit, pe parcursul acestui an, titulatura de oraş al sportului pentru anul 2013. Această distincţie o împarte cu alte 9 localităţi din Italia, Spania, Portugalia şi Marea Britanie, în timp ce capitala sportului european în 2013 este oraşul belgian Anvers.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!