Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

Dan Calancea: "În cele trei meciuri disputate jucătoarele noastre au avut multe de învăţat"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
10.07.2011

Sâmbătă după-masă naţionala feminină U20 a României a susţinut ultimul meci în Grupa B, în compania Lituaniei, din cadrul primei faze a Campionatului European U20 Divizia A ce se desfăşoară Novi Sad, Serbia. Din păcate tricolorele au pierdut şi această confruntare, încheiind Grupa B pe ultima poziţie cu 3 înfrângeri din tot atâtea partide disputate, urmând să evolueze în turneul 13-16, cel care va stabili cele două echipe retrogradate din primul eşalon baschetbalistic al Europei la acest nivel.

Total Baschet a stat de vorbă cu Dan Calancea, care a acceptat să vorbească cititorilor site-ului despre ultimele două jocuri disputate de România la Campionatul European. Tehnicianul originar din Braşov este de părere că "aceste înfrângeri sunt mai utile pentru viitorul jucătoarelor decât unele victorii cu formaţii de o anumită valoare". De asemenea Calancea a subliniat faptul că în momentul în care a stabilit strategia ofensivă în vederea Campionatului European, niciuna dintre jucătoarele selectate nu auziseră până în acel moment de mai multe tactici elementare, ca de exemplu "base&down""pick the picker", "Zipper" etc.

Cum au fost ultimele două meciuri disputate în faţa Rusiei şi a Lituaniei ?

Am întâlnit fără îndoială unele dintre cele mai bune formaţii din Europa în momentul de faţă şi firesc jocurile nu au putut fi decât dificile. Nu am avut ca scop să limităm proporţiile scorului (este răspunderea mea totală diferenţa de scor din jocul cu Rusia), dacă urmăream acest aspect probabil că rezultatul final ar fi fost asemănător cu cel de la jocul din Franţa (17 puncte Rusia, ceea ce este mai aproape de realitatea dintre cele două formaţii). Consider că din cele trei meciuri din grupă jucătoarele noastre au avut multe lucruri de învăţat. Acum aproximativ o lună am câştigat în Bulgaria conducând şi la diferenţe de peste 20 de puncte, dar apreciez că aceste înfrângeri sunt mai utile pentru viitorul jucătoarelor decât unele victorii cu formaţii de o anumită valoare. În jocul cu Lituania sfertul trei (14-10 pentru noi) a fost cel mai bun sfert de până acum, al echipei noastre, la această competiţie. Am dat în acest meci un timp mai mare de joc Cristinei Bigică pentru a încerca să o aducem mai aproape de parametrii optimi la care ea poate evolua. Toate celelalte jucătoare au evoluat între 10 şi 20 de minute.

Ce a lisit naţionali noastre în meciurile cu Rusia şi Lituania ?

Am mai spus că naţionala noastră este un grup unit, susceptibil, consider eu, de mare performanţă în următorii ani. Foarte rapid 5,6 jucătoare vor face pasul către naţionala de senioare. Ne lipseşte, şi nu vreau să deranjez pe nimeni, munca extrem de serioasă şi ştiinţifica pe parcursul întregului sezon din campionatul intern la echipele de club. Când am stabilit strategia ofensivă pentru acest CE am întrebat jucătoarele dacă sunt familiarizate cu sistemele ofensive "Zipper" şi "Flex", dacă ştiu să apere combinaţia "base&down" sau "back screns" sau acţiunea "pick the picker". Abosolut toate jucătoarele, fără nicio excepţie, nu au auzit până acum de aceste lucruri elementare. Şi Rusia joacă Flex dar ritmul cu care joacă acest sistem este cu cel puţin două viteze peste ceea ce jucăm noi în momentul de faţă. Încă o dată, nu acuz pe nimeni, răspunderea totală la înfrângeri este a antrenorului, dar cred că este bine ca toţi cei care suntem implicaţi în fenomen să medităm la ceea ce avem de construit pentru viitor.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!