Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
Luni, 11 iulie, la Novi Sad (Serbia) va debuta cea de a doua fază din cadrul Campionatului European U20 Divizia A feminin. Datorită rezultatelor înregistrate în prima fază, cea a grupelor, România va evolua în turneul 13-16, cel care va stabili cele două echipe retrogradate din primul eşalon baschetbalistic al Europei la acest nivel. Astfel timp de şase zile reprezentativa tricoloră va întâlni de două ori selecţionatele similare ale Belarusului, Germaniei şi Slovaciei.
Într-o declaraţie acordată site-ului nostru Dan Calancea afirmă că lupta pentru evitarea retrogradării va fi una "extrem de dură", însă înaintea acesteia tehnicianul braşovean se arată optimist.
Lupta pentru evitarea retrogradării este extrem de dură. Foarte mulţi factori trebuiesc îndepliniţi pentru a întâlni chimia care să ne conducă la realizarea obiectivului. Disputăm jocuri duble pe parcursul a şase zile cu Slovacia, Germania şi Belarus. În runda preliminară a ediţiei precedente Belarus a câştigat la 26 de puncte întâlnirea cu noi (89-63). Germania a fost aproape de o mare surpriză ieri cu Serbia, iar Slovacia este solidă. Dar contez total pe spiritul de luptă pe care poate fi capabilă naţionala noastră şi cred cu toată tăria că ne vom îndeplini obiectivul.
Foto: FIBA
1 comentariu la aceasta stire:
lupta
cu 13 ani în urmă (11.07.2011) RaspundeRetrogradarea este sigura domnule Calancea cu echipa asta
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!