Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
Gheorghe Mandache, antrenorul echipei naționale U18 feminin a României a vorbit pentru TotalBaschet la finalul jocului susținut împotriva echipei similare a Franței, în cel de-al doilea joc de verificare dintre cele două formații.
El a explicat utilitatea celor două partide disputate împotriva echipei care este vicecampioană mondială la nivel U17 feminin:
"Pentru noi aceste partide au fost foarte bune. Sper că și pentru echipa Franței, chiar dacă căpitanul lor a declarat că în repriza a doua a primului meci nu i-a mai interesat.
Astăzi au jucat tot meciul și cât timp ne-am apărat bine, destul de agresiv, cred că am reușit să le punem probleme. Asta cu excepția sfertului 2. Probabil aceasta este apărarea pe care trebuie să o facem și chiar vom încerca să o facem. Sper să ne ajute să câștigăm."
Întrebat de programul echipei până la startul Campionatului European U18 feminin, care va avea loc joi (04.08), antrenorul echipei României a spus următoarele:
"Vom încerca să lucrăm la faza de apărare. Să jucăm agresiv atât pe apărare om la om cât și pe joc colectiv, pe zonă. Din păcate cedăm ușor în fața unei echipe puternice pe apărarea om la om. În rest, mai avem la dispoziție câteva antrenamente, mai avem și nevoie de recuperare. De asemenea avem două probleme medicale minore dar ele trebuie rezolvate până joi."
În încheiere Mandache a fost întrebat de nivelul baschetului juvenil feminin din Franța în raport cu cel din România:
"Dacă campioana României la juniori merge în Franța diferența este mult mai mare decât rezultatul din această seară, poate chiar dublu."
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!