Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

Junioare III(U14) feminin - Turneul Final - Rezumatul primei zile

Şipoş Răzvan

Şipoş Răzvan
19.04.2011

Prima zi a turneului final U14 de la Cluj Napoca a furnizat şi primele surprize. Dacă în primul meci al zilei CSS Ploieşti s-a impus în faţa lui Cuadripol, a urmat apoi surpriza furnizată de Alexandria în faţa celor de la Reghin. Alexandria s-a calificat de pe locul trei pentru turneul final de la Cluj, reghinencele părând extrem de relaxate încă de la începutul meciului. În grupa B, CN Mihai Eminescu nu a avut probleme în a se impune în faţa celor de la Olimpia, în timp ce MC Sport Cluj Napoca a avut de tras pentru a trece de craiovence.

Grupa A

CSS Ploieşti - CSU Cuadripol Braşov (56-46)

Ploieştiul pornea în postura de mare favorită în partida cu Braşovul, fiind una din cele mai bune echipe ale ţării la această categorie. În faţa a 50 de suporteri, Braşovul a făcut o primă parte extrem de bună, reuşind să conducă la pauză cu 3 puncte. Apoi, experienţa celor de la CSS Ploieşti şi-a spus cuvântul. În sfertul 3, Braşovul a reuşit doar 4 puncte, permiţând ploieştencelor să se distanţeze într-un mod decisiv. Astfel, scorul final a fost de 56-46, într-un meci în care Popescu a fost cea mai bună marcatoare pentru Ploieşti, în timp ce Ferariu a fost cea mai bună marcatoare pentru braşovence.

CSS Al Ceuşianu Reghin - CST CSS Alexandria (38-48)

O bancă prea scurtă, jucătoare care au jucat cu infiltraţii, faptul că deja se considerau câştigătoare înaintea meciului sunt doar câteva din motivele pentru care Reghinul a clacat împotriva celor de la Alexandria. Cu o bancă mult mai lungă, Alexandria nu a avut probleme în a se impune în această partidă. Scorul a fost strâns în începutul meciului, în momentul în care tabela a indicat 6-6. Sfertul 1 a fost de coşmar pentru gazde, încheindu-l cu un deficit de 9 puncte. Pauza a fost un sfetnic bun pentru reghinence, reuşind să termine sfertul 3 cu o diferenţă de 10 puncte (15-5). Cu doar trei puncte marcate în ultimul sfert, echipa din Reghin nu a avut pretenţii în a se impune în această partidă, scorul final fiind de 38-48. Principala marcatoare pentru gazde a fost Denisa Dietrich (9 puncte), cea mai bună recuperatoare fiind Alina Pop. Totodată, reghinencele “s-au rupt" în momentul în care trei titulare le-au fost eliminate foarte uşor de cavalerii fluierului din Cluj Napoca. Pentru Alexandria, Afumatu a înscris 14 puncte, fiind cea mai bună marcatoare a echipei oaspete.

Grupa B

CN Mihai Eminescu Oradea - CS Olimpia (75-20)

În primul meci al grupei B gruparea din Oradea nu a avut probleme în a se impune în faţa celor de la Olimpia, care au marcat în trei sferturi mai puţin de 6 puncte. Practic, suma cumulată a punctelor marcate de cele de la Olimpia, a fost de doar 12 puncte (sfertul 1, sfertul 3 şi sfertul 4). Orădencele au avut şi un run de 16-0, reuşind să înscrie 60 din cele 75 de puncte din "căciulă", de sub panou. Pentru Olimpia, Poleanschi a fost cea mai bună marcatoare, cu 9 puncte înscrise. De partea cealaltă, Dimoftiu a marcat 22 de puncte. Nici procentajul de la libere nu a fost unul bun pentru cele de la Olimpia, acestea reuşind doar 40 % din aruncările libere, în timp ce Oradea a avut un procentaj de 80 % .

SCM CSS Craiova - BC MC Sport Cluj Napoca (66-79)

Cea mai mare audienţă a meciurilor de astăzi a fost înregistrată în jurul orei 18:00, când MC Sport din localitate primea, din calitate de organizatoare, vizita celor de la SCM CSS Craiova, aceasta din urmă venind din postura de cap de serie din celălalt turneu semifinal. Disputa dintre Craiova şi Cluj a fost probabil cel mai echilibrat meci al zilei, partida tranşându-se doar în sfertul 4. După un prim sfert echilibrat (18-19 pentru MC), clujencele s-au distanţat la pauza mare la o diferenţă de 3 puncte. Sfertul 3 a însemnat revenirea celor de la Craiova, câştigând actul cu 22-16. “Gazdele” au revenit în meci cu ajutorul scandărilor publicului, reuşind un sfert 4 extraordinar pe care şi l-au asumat cu 15-31. Cea mai bună marcatoare pentru clujence a fost Podar, autoare a 25 puncte, în timp ce Smarandache a terminat partida cu 25 de puncte înscrise pentru Craiova. Diferenţa s-a făcut sub panou, acolo unde Craiova a reuşit doar 34 de puncte faţă de cele 52 ale clujencelor.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe teofil :

    BRAVO ALEXANDRIA !
    HAII FETELOR ! INCA PUTIN ! Dovediti ca Alexandria a devenit un centru puternic al baschetului. Hai Madaline ! Curaj nea Tomita ! Credeti in voi ! Noi o facem deja !

    cu 13 ani în urmă (19.04.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!