Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
LPS CSU Pitești și CSȘ Unirea Iași s-au calificat în semfinalele Turneului Final al Campionatului Național de Juniori sub 18 ani masculin, care se desfășoară în această perioadă la Brazi, Prahova. Ele au învins în partidele ce s-au disputat vineri în cea mai echilibrată grupă a unui turneu final din acest sezon competițional la nivel de juniori.
Piteștiul, campioană în sezonul 2010/2011 la U17, a depășit cu 65 – 41 pe LPS Focșani. Argeșenii au dominat la toate capitolele statistice. Au recuperat 50 de mingi, față de 36 ale Focșaniului, au marcat 48% dintre aruncările de 2 puncte încercate și 26.6% dintre cele de la mare distanță, în timp ce echipa din Vrancea a avut 33.3% la primul capitol și 13.6% la cel de-al doilea.
Georgian Păun (foto, alături de antrenorul Narcis Șufariu), Rober Lander și Cosmin Mătăsaru au fost din nou principalii marcatori ai echipei din Pitești. Cei trei au combinat pentru 46 dintre punctele echipei și au adunat 30 din cele 50 de recuperări trecute în dreptul învingătorilor. Păun și-a trecut în cont 22 de puncte, 17 recuperări și 4 pase decisive, Mătăsaru a avut 14 puncte și 4 recuperări, iar Lander a terminat cu 10 puncte și 9 recuperări.
La Focșani, cel mai bun marcator a fost, din nou, Alin Olaru, care a reușit 17 puncte și 6 recuperări. Tudor Vechiu a recuperat 9 mingi, iar Vasile Pârvu, 7.
În cel de-al doilea meci al seriei, CSȘ Unirea Iași a învins Colegiul Național Aurel Vlaicu București cu 70 – 60.
Pe fondul unei apărări foarte bune și a unui joc pe contraatac executat aproape la perfecție, bucureștenii au condus la pauză cu 33 – 24, însă Iașiul a revenit în repriza a doua, a egalat la 48 la finalul sfertului 3 și a stabilit diferența finală pe parcursul ultimei perioade.
Iașiul a preluat conducerea în debutul sfertului patru și s-a menținut în față timp de patru minute, când Stoicoviciu a egalat la 56 printr-un coș de două puncte. Stamate și Filip au punctat pentru 60 – 56. Zamfir a redus din diferență, dar ultimele patru minute de joc au consemnat un parțial de 10 – 2 pentru moldoveni.
Vlad Popovici (foto, nr. 10) a terminat meciul cu 28 de puncte marcate și 21 de recuperări, stabilind recorduri ale turneului la ambele capitole statistice. Juniorul, care în sezonul 2011/12 a făcut parte din lotul prim divizionarei Politehnica Iași, a marcat 9/13 de la două puncte, 2/3 de la 3 puncte, iar din totalul recuperărilor, 10 au fost ofensive.
Theodor Stamate a contribuit cu 16 puncte, iar Dan Filip cu 11 puncte și 12 recuperări. Vlad Cobzaru a terminat meciul cu 7 puncte și 6 recuperări, însă, din cauza greșelilor personale, nu a evoluat decât 16:30 minte.
Cel mai bun jucător al bucureștenilor a fost Vlad Stoicoviciu, autor a 22 de puncte și a 13 recuperări. Alexandru Zamfir și Dimitris Rasty au avut 8, respectiv 7 puncte și câte 4 recuperări.
Astfel, Piteștiul termină seria pe prima poziția, iar Iașiul pe locul doi și vor juca sâmbătă în semifinalele competiției.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!