Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

Pentru prima oară în istorie, naționalele juvenile de baschet masculin ale României obțin două promovări în același an

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
17.08.2024

Pentru prima oară în istorie, naționalele juvenile de baschet masculin ale României obțin două promovări în același an

În baschetul masculin, România a avut o vară productivă la nivelul competițiilor continentale juvenile. Tricolorii au început vara prin câștigarea Diviziei B a Campionatului European U20, organizat la Pitești, iar după victoria de aseară cu Elveția, naționala de U16 a reușit la rândul său promovarea în Divizia A a competiției.

Astfel, în 2025, două dintre cele trei reprezentative juvenile de masculin ale României vor lupta cu granzii Europei, în Divizia A. Este pentru prima oară în istorie când țara noastră reușește două promovări în același an, în competițiile masculine.

De asemenea, de la înființarea Diviziei B a Campionatului European în 2004 și până în prezent, România mai reușise doar de două ori să urce în divizia superioară, de ambele dăți după ce a câștigat pe teren propriu finala competiției.

Prima astfel de realizare a venit în 2006, la categoria U18, când gazda competiției a fost orașul Sibiu. Atunci, generația condusă de Vlad Moldoveanu a reușit să încheie competiția cu opt victorii din nouă meciuri, câștigând finala cu Estonia cu scorul de 67-54.

Lotul a fost alcătuit din Andrei Bercean, Florin Muntean, Cezar Stănescu, Dragoș Pană, Tudor Stamate, Vlad Moldoveanu, Cătălin Baciu, Mihai Urichianu, Alexandru Ardelean, Ionuț Moldovanu, Titus Nicoară și Mihai Petcu, antrenor fiind Constantin Ioan.

Unsprezece ani mai târziu, într-o altă competiție organizată pe teritoriul țării noastre, de data aceasta la U20, Vulturii antrenați de Tudor Costescu și conduși din teren de Emi Cățe reușeau un parcurs perfect la Oradea, cu șapte victorii din șapte meciuri.

Lotul de atunci îi includea pe Georges Darwiche, David Engy-Rosenfeld, Tudor Gheorghe, Nandor Kuti, Andrei Iliescu, Bobe Nicolescu, Radu Vîrnă, Bogdan Popa, Sebastian Ionescu, Ionuț Berceanu, Emi Cățe și George Diaconescu.

Nu în ultimul rând, în luna iulie, la Pitești, o altă generație de U20 reușea să își adjudece trofeul. România și-a dominat competiția la turneul din Trivale, reușind tot șapte victorii din șapte meciuri, ca și echipa din 2017.

Lotul din această vară i-a avut în componență pe Tudor Șomăcescu, Luca Cârstea, Dragoș Lungu, David Lăpuște, Albert Stan, Șerban Pușcașu, David Antonescu, Lorenzo Diaconescu, Andrei Oinaru, Sebastian Tănase, David Bădălău, Andrei Oinaru. Tane Spasev s-a aflat pe banca naționalei.

Astfel, dacă analizăm ultimele trei promovări, observăm că de fiecare dată, naționalele României nu s-au mulțumit cu puțin și au dat totul și în finală. Situația este specială pentru actuala generație de la U16, care este prima ce poate câștiga trofeul în afara țării, după performanțele de la Sibiu, Oradea și Pitești.

În marea finală, România va da piept cu Estonia, echipă ce a eliminat Belgia printr-un succes cu scorul de 67-46. Meciul este programat astăzi, 17 august, de la ora 22:30 și poate fi urmărit pe canalul de YouTube al FIBA.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!