Minute | 45:00 |
Puncte | 34 |
Pase decisive | 3 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 42 |
Reprezentativa U16 Masculin a României continuă prestațiile încântătoare de la Campionatul European, Divizia B, de la Skopje. Tinerii tricolori au dat de pământ și de Suedia și au șase victorii la rând în această competiție, toate la peste 19 puncte. Datorită succesului din sferturile de finală cu nordicii, scor 96-73, Vulturii mai au nevoie de o singură victorie pentru a promova în Divizia A.
România: David Cepoi, David Rașoga, David Fometescu, Zoltan Pop, Ștefan Bănică
Suedia: Malcolm Price, Frank Karlsson, Ruben Mollermark, Oscar Bunner, Noel Karlsson Rask
Startul confruntării a fost unul extrem de echilibrat, iar după patru minute de joc, o triplă a lui Cepoi făcea ca tricolorii să conducă la un singur punct, 11-10. După două reușite ale lui Price, scorul devenea egal la 14. Fometescu și Boghean au preluat inițiativa pentru Vulturi, astfel că după primul sfert, tabela indica 32-25, datorită unui nou coș de afară al lui Cepoi.
Karlsson și Rask i-au apropiat pe nordici la două posesii prin reușitele lor din interior. Bănică a finalizat un alley-oop pentru a liniști apele. Rașoga a preluat ulterior inițiativa. El a marcat întâi un and-one în căciulă, după o serie de recuperări ofensive, iar apoi a marcat cu un step-back de trei pentru a duce diferența în double-digits. Run-ul său personal a ajuns la 7-0 cu un nou layup în trafic, ce forța timeout-ul adversarilor. Price și-a adus echipa la opt lungimi, dar Boghean și din nou Rașoga marcau pentru a stabili scorul la pauza mare: 52-40.
Fometescu a inaugurat partea a doua printr-o triplă. Rașoga, Bănică și același Fometescu înscriau apoi coșuri de sub panou pentru a crește avansul la 20 de puncte. Forlini de afară a reușit să stopeze acest parțial. Fometetscu și Price s-au duelat în reușite din interior în următoarele posesii. Tompea și Borcan au reușit și ei să crească diferența, la 25 de puncte, astfel că România conducea cu scorul de 74-49 înainte de actul decisiv.
Diop și Le Cesne au deblocat tabela în sfertul al patrulea. Tompea a calmat această tentativă de run cu un coș de trei puncte. Rașoga a lovit ulterior pe pătrundere. Keita a răspuns prin același procedeu. La jumătatea sfertului, Fometescu a reușit să înghețe orice formă de suspans, ducând avansul naționalei la 27 de puncte, prin două triple consecutive. La final, România s-a impus cu 96-73.
David Fometescu a făcut un nou meci mare și a reușit să iasă la rampă prin cele 27 de puncte marcate. David Rașoga nu s-a lăsat mai prejos și a contabilizat un double-double, cu 21 de puncte și 14 recuperări, dintre care 7 ofensive. Ștefan Bănică a avut 13 puncte și 6 recuperări.
În penultimul act al competiției de la Skopje, România va da piept cu Elveția, reprezentativă ce a învins Muntenegru cu scorul de 79-72. Disputa este programată vineri, 16 iulie, de la ora 22:00 și poate fi urmărită pe canalul de YouTube al celor de la FIBA.
*foto: fiba.basketball
Orașul Pitești va organiza Campionatul European de Baschet Feminin U16 din...
Orașul Pitești va organiza Campionatul European de Baschet Feminin U16 din...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!