Mvp-ul etapei
Zsuzsanna Buzogany
Zsuzsanna Buzogany
Minute 45:00
Puncte 34
Pase decisive 3
Recuperari 14
Eficienta 42
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Juniori U17 Feminin

TF U17 M - CSȘ CSM Petrolul Ploiești și CSU Știința București vor lupta pentru titlu

TF U17 M - CSȘ CSM Petrolul Ploiești și CSU Știința București vor lupta pentru titlu

Campionatul Național U17 Masculin a ajuns la duelurile din semifinale sâmbătă, 3 iunie. Turneul final de la Ploiești se va încheia cu partida dintre CSȘ CSM Petrolul Ploiești și CSU Știința București.

Prima semifinală le-a pus față în față pe CSȘ CSM Petrolul Ploiești și CSO Voluntari, prahovenii fiind cei care au câștigat la o diferență de 23 de puncte în cele din urmă. Scorul final a fost 87-64 (27-19, 19-16, 29-17, 12-12) și clubul în galben-albastru va avea parte de o nouă finală în Campionatul Național, după categoriile U16, U15 și U14.

George Angelian a fost aproape de triple-double (15 puncte, 10 recuperări, 8 pase decisive), Rareș Movileanu fiind și el cu 15 puncte la final. Codruț Dinu și Christos Manthopoulos au avut câte 13 puncte și 7 recuperări.

Ștefan Herea s-a remarcat pe lista marcatorilor de la CSO Voluntari cu 19 puncte și 3 pase decisive, următorii în double figures fiind Alexandru Martinovici (13 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive) și Alexandru Ghenciu (11 puncte, 2 pase decisive, 2 intercepții).

Cea de-a doua semifinală a adus un duel bucureștean între CSU ASE și CSU Știința, cei din urmă fiind capabili să întoarcă de la -14 și coșul victoriei a fost marcat cu 15 secunde înainte de final. Știința a câștigat cu 88 la 86 (25-31, 18-23, 17-12, 28-20) și se va duela cu echipa din Ploiești pentru medaliile de aur, cele două fiind adversare și în faza grupelor de la acest turneu final.

Mihnea Ion Vlaicu Popa a avut un double-double format din 20 de puncte și 10 pase decisive, pe lângă aceste cifre adunând 4 intercepții și 3 recuperări. Alexandru Tache Fuerea a fost următorul marcator al Științei cu 19 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive.

Șerban Jeles s-a remarcat cu 24 de puncte și 5 recuperări pentru CSU ASE, Alexandru Bogdan contribuind cu 19 puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive.

Turneul final din Sala Olimpia programează duminică, 4 iunie, ultimele partide. Finala mică dintre CSO Voluntari și CSU ASE București va avea loc de la ora 13.00, iar finala dintre CSȘ CSM Petrolul Ploiești și CSU Știința București o să înceapă la ora 15.00. Ambele confruntări vor fi în direct pe canalul de YouTube CSM Ploiești.

*foto: Facebook CSM Ploiești

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Da
    Semifinala ASE vs Știința a fost finala dinaintea finalei, de departe cel mai bun meci de juniori pe care l-am văzut sezonul acesta (și am văzut câteva). S-a jucat într-un ritm extrem de rapid, modern, plus cu o desfășurare de thriller. Știința a avut al 6 lea om pe bancă în persoana lui Beațu, fostul antrenor al ASE-ului, care cred eu a fost decisiv pe finalul jocului.
    Dacă e cineva curios de cum mai arată baschetul juvenil românesc la vârf, îi recomand să caute acest meci pe contul de YouTube al clubului CSM Ploiești.

    cu 10 luni în urmă (03.06.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!