Stiri Juniori U17 Masculin

Campionatul European de Juniori (U18) feminin - Criza se adânceşte

totalbaschet.ro, Vasile Pârvu

totalbaschet.ro, Vasile Pârvu
14.06.2011

Campionatul European de Juniori (U18) feminin - Divizia A, ediţia 2011, va fi organizat la Oradea, în perioada 4-14 august. Aşa cum TotalBaschet a informat deja, starea pregătirilor pentru găzduirea celui mai importnt eveniment baschetbalistic din România de la Campionatul European feminin rezervat senioarelor şi care a avut loc în 1966 este mai mult decât îngrijorătoare.

Dacă Arena Antonio Alexe din Oradea se ridică la nivelul aşteptărilor, fiind pregătită deja pentru a primi cele mai bune 16 echipe ale Europei la acest nivel, despre sala de sporti din incinta Liceului cu Program Sportiv (LPS) Bihorul nu se poate afirma acelaşi lucru. Din contră, această sală nu a fost supusă niciunei lucrări de îmbunătăţire, indiferent că vorbim despre suprafaţa de joc, tribune (inexistente), panouri, tabelă de marcaj, vestiare, sector rezervat presei şi aşa mai departe.

În acest sens, astăzi (marţi, 14.06), cu exact două luni înaintea zilei în care vom afla numele noii campioane a Europei în baschetul feminin la nivel Sub 18, la sediul LPS a avut loc o conferinţă de presă la care au luat parte Dan Matei şi Lucian Stance, directorul respectiv directorul adjunct al acestei instituţii de învăţământ.

Directorul Matei a făcut o scurtă prezentare a evenimentului care va avea loc pe malul Crişului Repede, făcând apoi referire la situaţia actuală. El a spus că România nu ar fi trebuit să se înhame la organizarea unui asemenea eveniment dacă de la bun început nu au existat fonduri pentru aşa ceva:

"Campionatul European este organizat de Federaţia Internaţională de Baschet, în colaborare cu Federaţia Română de Baschet, iar municipiul Oradea a fost desemnată gazdă a evenimentului. Am făcut eforturi pentru ca noi să fim una dintre locaţiile în care se va desfăşura una dintre aceste competiţii europene. Eu cred în seriozitatea celor care trebuie să ducă la bun sfârşit aceste pregătiri.

Prin intermediul lui Şerban Sere, managerul echipei de baschet de la CSM Oradea, am luat legătura telefonic cu doamna preşedinte Carmen Tocală. Din partea dânsei a venit doamna Olga Grigoriu, funcţionar în cadrul FRB, căreia i-au fost înmânate documentele oficiale, de către reprezentantul Inspectoratului Şcolar.

Dacă nu sunt resurse, atunci cred că s-a plecat în primul rând greşit. Resursele trebuiau evaluate în primul rând. Noi punem la dispoziţie sala liceului şi cred că după Arena „Antonio Alexe” noi suntem cei mai îndreptăţiţi să găzdium această competiţie prin faptul că am avut ani de zile copii la loturile naţionale, am furnizat jucători la toate echipele naţionale la toate nivelurile, avem jucători în Divizia A, s-au pregătit în această sală loturile de juniori timp de ani de zile fără absolut niciun cost."

Întrebat de ce s-a întârziat cu proiectul, Matei a declarat că nu a fost vorba despre niciun fel de întîrziere:

"Nu am întârziat deloc cu proiectul. Preşedintele Federaţiei este o persoană de mare încredere. Până în acest moment proiectul nu este plătit. Au lucrat la el cinci echipe de specialişti la diferite nivele. A fost un proiect foarte minuţios făcut şi foarte serios. În baza proiectului şi a devizului de lucrări suma ajunge până la 1.800.000 de euro, cu TVA cu tot."

Întrebările legate de buclucaşul proiect au venit cu repeziciune pentru directorul LPS, care a oferit câteva răspunsuri interesante.

Reporter: Iniţial era vorba de doar 300.000 de euro. Cum s-a ajuns la 1.800.000?
Dan Matei Cele 300.000 de euro vizau doar dotările pentru sală, dar s-a ajuns la 1.800.000 de euro pentru că trebuie refăcută infrastructura, canalizarea, pavajul etc. Pe mine, ce m-a deranjat, a fost ideea că noi am făcut o supradimensionare. Noi nu vrem să facem nici licitaţia lucrărilor, am făcut doar paşii care ne-au fost solicitaţi pentru a face un proiect la standardele cele mai ridicate.

Reporter: S-a spus că pavajul din jurul sălii ar fi trebuit refăcut în urmă cu un an sau doi, când s-au primit bani pentru renovarea întregii baze sportive.
Dan Matei: Este o minciună. Persoana respectivă vorbeşte în lipsă de informaţii. Atunci am primit bani doar pentru renovarea sălii de judo care este, în momentul de faţă, una dintre cele mai frumoase din Europa.

Reporter: Ar mai fi o variantă, să aducă toate utilităţile necesare şi să le ducă înapoi ...
Şi ce să facem? Să ne dea jos tabela, să ne lase fără ea, să o arunce pe undeva, să ne-o strice, iar după ce îşi iau toate jucăriile şi pleacă noi să rămânem cu pereţii goi şi cu toate stricate. Asta nu se va putea întâmpla.

Reporter: Credeţi că mai este timp, 50 de zile, sa se renoveze, pentru parchet, climatizare, tot?

Dan Matei: Dacă se lucrează pe sistemul japonez, se poate. Singura noastră greşeală este că am vrut să modernizăm această sală în perspectiva unor alte competiţii cel puţin transfrontaliere şi de aceea am tras ca noi să găzduim una din grupe. Convine sau nu convine cuiva, convieţuirea simbiotică dintre noi şi unguri este limpede. Suntem într-o zona transfrontalieră şi trebuie să avem energia de a ne ridica şi cu bazele sportive măcar aproape nivelul celor pe care le întâlnim la Debrecen şi asta nu se poate face decât prin alocare de fonduri de la Bucureşti. Dar chiar dacă proiectul are valoare de 1.800.000 de euro, el se putea aproba, bănuiesc, şi pe puncte ... Noi am primit un proiect general pentru sală şi pentru curte. Specialiştii nu au decât să taie sau să admită şi să ne spună ce pot ei rezolva în momentul de faţă.

Absolut toate problemele de naturură financiare şi organizatorică sunt în curtea federaţiei. Noi dacă vom primi fonduri am şi dori ca nu noi să ne ocupăm de organizarea licitaţilor fiindcă şi acolo lucrurile vor trebui să intre într-o legalitate maximă. Ştiţi că pentru o suma mai mare de 15.000 de euro nu pot fi făcute atribuiri directe ori ideea de a împărţi pe mai multe segmente o sumă mai mare este exclus. Pentru că apoi pleacă FIBA, pleaca FRB şi vine Curtea de Conturi şi DNA-ul. Totul trebuie să fie legal. Aş vrea ca totul să fie organizat de ei, le punem la dispoziţie birouri, personal.

Nu e nicio problemă să se organizeze în condiţiile actuale, nu deranjează pe nimeni. Noi acum trei ani de zile am renovat această sală, vestiarele. Când am făcut sala de Judo am renovat şi vestiarele şi grupurile sanitare, din punctul meu de vedere arată foarte bine. Proiectatului i s-a dat ghidul FIBA, punctele traduse, tot ceea ce trebuie să fie obligatoriu în sală.


De la FIBA au fost un domn şi o doamnă. I-am dus peste tot, le-am arătat, au filmat, asta a fost pe la sfârşitul lui februarie. Nu s-a întâmplat nimic până în martie, iar apoi eu am avut o discuţie cu doamna Tocală să facem noi proiectul. Ne-am apucat să facem proiectul. Am întrebat-o la ce standarde să-l facem, domnia sa ne-a spus să îl facem la standarde maxime. L-am făcut la standarde maxime. Problema nu este proiectul, că din acel proiect pot fi tăiate foarte multe elemente şi lăsate ceea ce în momentul de faţă ar face posibilă desfăşurarea în condiţii foarte bune a competiţiei, nu au ce să se lege de proiect.
Acum aştept să fiu contactat, telefonul meu e deschis în permanenţă.

Întrebat ce contacte a avut cu conducerea FR Baschet, Matei a spus că de la vizita domnului Aldea nu a mai discutat cu nimeni şi a subliniat încă o dată că Federaţia nu ar fi trebuit să se angajeze la organizarea acestui eveniment fără să ştie cu certitudine pe ce buget contează:

Nu am nicio veste. Nu m-a contactat nimeni. Ultima mea întâlnire cu un reprezentant al Federaţiei a fost când a fost aici domnul Aldea, care s-a uitat prin sală şi cu asta, basta. Eu sunt pe un alt principiu. Plec în primul rând de la bani. Am bani, am un buget, iniţiez acţiunea. Nu am bani, nu fac, îi las pe alţii. Nu avem niciun diferent cu Federaţia, aceste păreri care nu se aliniază sunt punctele noastre de vedere şi ale unui reprezentant de presă al Federaţiei, nu cred că acesta este punctul de vedere al doamnei Carmen. L-aş invita pe domnul care a dat comunicatul de presă, Edward Stanescu, să coordoneze domnia sa toate lucrările. Din punct de vedere al gazdelor eu cred că ne facem datoria.

De asemenea, Matei spune că a luat legătura şi cu prefectul judeţului Bihor:

"Am fost la domnul prefect tot pe tema organizării campionatului european, pentru că până la urmă domnia sa este reprezentatul guvernului în teritoriu, i-am cerut sprijinul, iar până în urmă cu câteva zile domnia sa nu a reuşit să intre în legătură. S-a arătat dispus să ne sprijine dar să aibă cu ce. Iar ofiţerul de presă al Federaţiei Române de Baschet, domnul Edward Stănescu, dacă domnia sa crede că secretarul federal nu este o persoană oficială probabil că vroia număr de ordin de înregistrare, să-i transmiteţi că este un foarte bun român. S-a lucrat mult la acest proiect, am zis că nu-l trimitem cu poşta rapidă ci cu juristul inspectoratului şcolar cu avizul inspectorului general."

Aşadar, cele două părţi, LPS Bihorul respectiv FR Baschet par să ocolească o discuţie directă. Rămâne de văzut când vor înceta dialogurile indirecte şi când vor începe lucrările pentru a avea Campionat European organizat la standardele obişnuite pentru un eveniment de asemenea amploare.

Concluzia o trageţi dumneavoastră!

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!