Stiri Juniori U17 Masculin

Corona Brașov câștigă la diferență mare după ce a fost condusă 25 de minute

Corona Brașov câștigă la diferență mare după ce a fost condusă 25 de minute

Petrolul Ploiești a condus majoritatea partidei cu CSM Corona Brașov, dar Florin Nini și-a mobilizat jucătorii la pauză și Corona a reușit să întoarcă soarta partidei și să câștige la o diferență mare de scor, 89-69. Diferența dintre cele două echipe care se află în a doua jumătate a clasamentului s-a majorat, iar Petrolul Ploiești și-a luat definitiv gândurile de la play-off în acest an.

Petrolul Ploiești i-a introdus în teren pe: Devante Brooks, George Angelian, Kenneth Cooper, Codruț Dinu, Veliko Brkic.

Pentru Corona Brașov au început: Tyrell Johnson, Mihai Măciucă, Omer Dragushanckie, Dimitrije Nikolic, Munis Tutu.

Sfertul I

Scorul acestei partide a fost deschis de George Angelian pe contraatac după un minut și jumătate de joc. Johnson a spart și el gheața în atacul următor pentru oaspeți cu un dunk. Dinu a început bine această partidă. Românul a înscris în acest start de meci încă două pătrunderi după ce a trecut în viteză de apărarea adversă. Jucătorii Brașovului au fost însă atenți și s-au ținut aproape. Nou intratul Rașoga l-a pus jos pe Lăpuște, după un cross-over, dar tacul nu a fost finalizat în coș. Nini s-a văzut nevoit să ceară time-out cu mai puțin de două minute rămase, după ce Jones a majorat avantajul gazdelor la 9 puncte. Primul sfert s-a încheiat cu pătrunderea finalizată a lui Cooper, care a marcat și libera, după ce a fost falutat. Scor: 22-14.

Sfertul II

Acest sfert a început cu revenirea brașovenilor, după două coșuri ale lui Shephard. Tot Shephard a continuat să înscrie și a redus diferența la 4 lungimi. Românii de la Petrolul au fost în formă în aceste două sferturi. Rașoga și Dinu și-au mai trecut în cont câte un lay-up, iar Dinu a ajuns până acum la 10 puncte. La celălalt panou, Tutu a continuat să înscrie. Până la acest moment, ploieștenii au stat mai bine la recuperări ofensive. Cu cinci minute înainte de pauză, Codruț Dinu a avut faza meciului. Acesta a trecut printre doi adversari, după ce a fost prins în capcană pe blocaj. În continuare, acesta a înscris cu o aruncare de tip floater peste apărarea adversă și a scos și faultul. Revenirea Coronei Brașov părea să prindă contur după ce Măciucă scutura plasa de la mare distanță.  A venit rândul lui Skobalj să ceară time-out pe final, după ce Henkerson a profitat de o neatenție și a înscris pe contraatac. Se pare că timpul de odihnă solicitat a fost de folos. Codruț Dinu a ajuns la 15 puncte după încă 3 puncte marcate, pătrunderea și libera. Dinu a mai trecut 2 puncte pe tabelă pentru gazde, iar scorul la pauza mare era: 46-36.

Sfertul III

Cel de-al treilea act a început cu liberele marcate de Brkic. La panoul opus, Nikolic a înscris și el liberele, iar Johnson a continuat în aceeași manieră la același inel. Tutu a redus deficitul la 6 puncte, după ce a trecut în viteză de apărarea adversă. Brașovul a revenit în meci în acest sfert și a egalat cu mai puțin de 5 minute rămase din meci. Ploieștiul a vrut să preia din nou conducerea cu o diferență mare de puncte, dar Hankerson a fost acolo pentru CSM Corona Brașov. Florin Nini nu a profitat prea mult în această partidă de talentul tânărului David Lăpuște, care a fost scos mult prea repede de pe teren. Cu trei minute rămase din sfert, Brașov a preluat conducerea pentru prima dată în acest meci, Hankerson fiind titularul acestei reușite. Brașovenii au revenit după acest sfert și au câștigat la o diferență de 12 puncte.

Sfertul IV

După mai bine de două minute, tabela era înghețată până când Hankerson a înscris. Corona Brașov s-a distanțat la 8 puncte, cu mai puțin de șapte minute rămase din meci, după ce Măciucă a înscris spectaculos. Johnson a fost cel care a continuat recitalul ofensiv pentru brașoveni, alături de Tutu. Formația lui Nini s-a distanțat la 15 puncte, iar șansele gazdelor par să devină inexistente. În ultimul minut, diferența s-a majorat la 19 puncte, iar până la final s-au distanțat la 20 de puncte.

De la oaspeți, Hankerson a fost cel mai bun marcator cu 16 puncte, iar MVP-ul, Johnson, a avut un double-double cu 14 puncte și 17 recuperări. Tot în double-double a intrat și Tutu cu 12 puncte și 10 pase decisive. 

De la gazde, Codruț Dinu a rămas de la jumătatea meciului cel mai bun jucător, cu 18 puncte și 4 pase decisive.

*Foto: Facebook/CSM Corona Brașov

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!