Cupa Transilvania a fost organizată de clubul Gladius din Tîrgu Mureș între 12 și 15 ianuarie, la două categorii de vârstă.
La categoria minibaschet (pentru copii născuți în 2000 sau mai mici) au participat opt echipe, după cum urmează:U Mobitelco Cluj cu trei echipe, BC Gladius Tîrgu Mureș, BC Mureș Tîrgu Mureș, BC Spike București, CSS Politehnica Unirea Iași și Preventis Iași. Finala a fost câștigată de cea mai bună echipă de la Cluj, pe locul doi clasându-se tigrișorii de la BC Mureș. Pe locul al treilea a terminat CSS Unirea Iași.
Cele mai multe puncte au fost marcate de Adrian Nilcă de la BC Mueș, iar Chiorean Davis, jucătorul echipei câștigătoare a fost desemnat MVP-ul turneului.
La categoria babybaschet (copii născuți în 2002 sau mai mici), s-au luptat patru echipe: U Mobitelco Cluj, Preventis Iași, BC Eko Sighet și Bc Gladius. Și la această categorie s-a impus U Mobitelco, urmată de Eko Sighet, iar locul al treilea a fost ocupat de BC Preventis.
Ciprian Albu din echipa Eko Sighet a fost cel mai prolific marcator, cel mai valoros jucător fiind ales Anton Rotaru din echipa clujeană.
Organizatorii și-au exprimat dorința de a organiza ediții viitoare ale acestei cupe.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!